CNA a adoptat un proiect privind campania electorală. Ce prevede acesta
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au adoptat în şedinţa de marţi un proiect privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016.
Potrivit acestui proiect de decizie, radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni electorale, iar numele şi calitatea acestora vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora, relatează Agerpres.
'Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat sau de reprezentant al acestuia; în cazul posturilor de televiziune numele şi calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora', prevede proiectul adoptat de CNA.
Potrivit acestuia, radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali.
'Pentru reflectarea campaniei electorale, radiodifuzorii pot realiza şi difuza numai următoarele tipuri de emisiuni cu caracter electoral:
a) emisiuni informative (...)
b) emisiuni electorale (...)
c) de dezbatere electorală, prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015, în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea a cel puţin doi candidaţi sau reprezentanţii lor', potrivit articolului 5 al proiectului.
În cazul neparticipării unui candidat sau unui reprezentant al acestuia, acest fapt este menţionat; emisiunile vor fi identificate ca atare la începutul emisiunii, în cazul posturilor de radio, respectiv vor fi semnalate prin marcajul 'emisiune de dezbatere electorală', afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune, se mai arată în alineatul c).
'În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali au acces numai în emisiunile prevăzute la art. 5 lit. b) şi c) difuzate de posturile de radio şi televiziune, publice şi private, inclusiv la cele prin cablu, implicate în campania electorală. În perioada campaniei electorale, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni produse, realizate sau moderate de candidaţi şi de reprezentanţi declaraţi ai competitorilor electorali', se arată în proiectul adoptat.
Emisiunile informative se supun obligaţiei de obiectivitate, echitate şi de informare corectă a publicului.
În cadrul emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat.
Ce cerințe trebuie să respecte spoturile publicitare electorale
'Radiodifuzorii privaţi pot difuza spoturi publicitare electorale numai în cadrul emisiunilor electorale şi de dezbateri electorale, cu respectarea dispoziţiilor art. 67 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 115/2015, precum şi a cerinţelor referitoare la publicitate prevăzute în Legea nr.504/2002 şi în Decizia CNA nr. 220/2012', precizează sursa citată.
Spoturile publicitare electorale se difuzează în calupuri separate şi marcate ca atare. În cadrul emisiunii electorale, în spaţiul alocat unui competitor electoral, nu pot fi inserate spoturi electorale ale altor competitori electorali.
Conţinutul spoturilor electorale trebuie să respecte următoarele cerinţe: să nu pună în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor; să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice; să nu incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
Ce alte prevederi cuprinde proiectul CNA
'Sondajele de opinie cu conţinut electoral pot fi difuzate în condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 115/2015', se arată în proiectul adoptat. Televotul sau anchetele făcute pe stradă, în rândul electoratului, nu trebuie să fie prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic.
'Cu 48 de ore înainte de începerea votării şi până la încheierea votării sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă; difuzarea de spoturi de publicitate electorală; invitarea sau prezentarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor competitorilor electorali în emisiunile şi programele posturilor de radio şi de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 76 alin. (4) din Legea nr. 115/2015; comentarii privind desfăşurarea campaniei, precum şi cele privind candidaţii şi competitorii electorali.
În ziua votării sunt interzise: activităţile prevăzute la art. 13; prezentarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării; comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării; îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali', mai menţionează proiectul adoptat de CNA.
Reflectarea campaniei electorale în audiovizual începe vineri, 6 mai, şi se încheie în ziua de vineri, 3 iunie, ora 7,00, mai arată sursa citată.
Proiectul adoptat de CNA va fi în dezbatere publică 30 de zile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News