CM 2022. Spania l-a demis pe selecţionerul Luis Enrique după eliminarea din optimi
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a anunţat oficial, joi, plecarea lui Luis Enrique din postul de selecţioner naţional, după dezamăgirea provocată de eliminarea La Roja în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2022, informează EFE.


RFEF a decis să pună capăt colaborării cu Luis Enrique, al cărui contract era valabil până la finalul competiţiei din Qatar, propunându-şi "să înceapă un nou proiect" la prima reprezentativă a Spaniei fără antrenorul asturian, "cu obiectivul de a continua creşterea realizată în ultimii ani".

"Federaţia doreşte să mulţumească pentru munca depusă lui Luis Enrique şi întregul său staff tehnic la cârma primei reprezentative în ultimii ani", se precizează în comunicatul difuzat de RFEF.

Marele favorit la succesiunea lui Luis Enrique este Luis de la Fuente, actualul antrenor al selecţionatei Under-21 a Spaniei, care lucrează în cadrul RFEF din 2013. Pe parcursul acestor ani, el a antrenat selecţionatele spaniole Under-18, Under-19, Under-21, precum şi echipa olimpică a ţării sale, care a disputat finala JO de la Tokyo (pierdută în faţa Braziliei).

Spania a fost eliminată surprinzător de Maroc în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2022, nord-africanii impunându-se cu 3-0 la loviturile de departajare, scrie Agerpres.

Cine ar fi crezut. Maroc - Spania, surpriză uriașă în optimile CM 2022

Selecţionata Marocului s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Spaniei cu 3-0 la loviturile de departajare, marţi seara, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din optimi încheiat cu 0-0 după prelungiri. 

Campioana mondială din 2010 a părăsit Cupa Mondială la fel ca în urmă cu patru ani, când era eliminată în optimi de Rusia, tot la loviturile de departajare (3-4).

Spania a început turneul final din Qatar fulminant, 7-0 cu Costa Rica, dar l-a încheiat în genunchi, fiind eliminată de Maroc, după ce pierduse şi în faţa Japoniei (1-2), în ultimul meci din grupă.

Echipa antrenată de Luis Enrique a dezamăgit crunt, făcând unul dintre cele mai slabe meciuri din ultima vreme, fapt confirmat de statistica la finalul primei reprize: cu doar un şut la poartă, a fost cea mai slabă repriză pentru La Roja la Cupa Mondială începând din 1966.

Ibericii au avut o posesie covârşitoare, însă nu au pus decât arareori în pericol poarta lui Bounou, portarul echipei Sevilla. Marocanii, care au făcut un joc defensiv cvasiperfect, au avut prima ocazie a partidei, însă Hakimi a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri (12). La poarta cealaltă, Asensio (26) s-a demarcat bine în careu, dar a şutat în plasa laterală.

Leii din Atlas au mai avut două situaţii notabile în prima parte, dar şutul lui Mazraoui (33), de la 25 de metri, a fost prins de Unai Simon în doi timpi, iar Aguerd a reluat peste poartă la centrarea lui Boufal (42). În repriza a doua, Bounou a respins şutul expediat din unghi de Olmo (54), goalkeeper-ul intervenind şi la lovitura liberă bătută cu efect de acelaşi Olmo la bara a doua (90+5). În prelungiri, marocanii au avut câteva contre bune, cea mai periculoasă consumându-se în min. 104, când Cheddira a şutat slab, pe direcţia lui Unai Simon, după o pasă remarcabilă a lui Ounahi.

Spania putea câştiga la ultima fază, însă voleul lui Sarabia, abia intrat, a şters bara a doua (120+3). Spaniolii au fost catastrofali la loviturile de departajare, unde Bounou a apărat şuturile lui Soler şi Busquets, iar Sarabia a trimis în bară.

Marocanii au făcut diferenţa prin Abdelhamid Sabiri, Hakim Ziyech şi Achraf Hakimi, având şi o lovitură ratată (Badr Benoun). Gavi, la 18 ani şi 123 de zile, a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează într-un meci din faza eliminatorie a Cupei Mondiale de la Pele, în finala CM 1958 (17 ani şi 249 de zile). Africanii au trecut de grupe la Cupa Mondială doar pentru a doua oară, prima oară fiind în 1986.

Marocul rămâne neînvinsă cu antrenorul Walid Regragui pe banca tehnică, tehnicianul fiind instalat în septembrie. Echipa a primit un singur gol de atunci, în ultimul meci din grupă, cu Canada (2-1). În sferturile de finală, Marocul va juca împotriva învingătoarei dintre Portugalia şi Elveţia (marţi, Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00), meciul fiind programat pe 10 decembrie.

Maroc - Spania 0-0, după prelungiri; 3-0, la loviturile de departajare Au executat în ordine loviturile de departajare: Abdelhamid Sabiri 1-0 (gol), Pablo Sarabia 1-0 (ratare - bară), Hakim Ziyech 2-0 (gol), Carlos Soler 2-0 (ratare - apără Yassine Bounou), Badr Benoun 2-0 (ratare - apără Unai Simon), Sergio Busquets 2-0 (ratare - apără Yassine Bounou), Achraf Hakimi 3-0 (gol). Doha, Education City Stadium: 44.667 spectatori Cupa Mondială 2022 - optimi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel