Data publicării:
CM 2022. Portugalia învinge Uruguay, scor 2-0, şi merge în optimi
Portugalia se alătură Braziliei şi Franţei în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după victoria, scor 2-0, contra Uruguayului.
Selecţionata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Uruguayului cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, într-un meci din Grupa H, scrie Agerpres.
Lusitanii au dominat jocul şi au reuşit să se impună prin golurile marcate de Bruno Fernandes (54, 90+3 - penalty) în faţa unei echipe care a dezamăgit din nou, fiind departe de vremurile de glorie în care obţinea titlul mondial (1930, 1950) sau se clasa aproape de podium (locul 4 - 2010).
Seleccao şi-a creat prima ocazie în min. 3, când William Carvalho a reluat din voleu de la 15 metri, dar peste poartă. Uruguayul a replicat prin Gimenez (12), cu lovitură de cap peste poartă.
Joao Felix (16) a încercat un şut de la 16 metri, dar a fost blocat de Gimenez.
Celeştii au avut cea mai mare ocazie a primei reprize, prin Bentancur (32), o acţiune personală, însă mijlocaşul lui Tottenham, rămas singur cu portarul, a fost blocat de Diogo Costa.
Până la pauză, Cristiano Ronaldo (37) s-a remarcat o singură dată, dar Rochet a blocat reluarea starului portughez din poziţie incomodă şi uşor dezechilibrat.
După pauză, Joao Felix (52) a ameninţat poarta lui Rochet, dar a şutat doar în plasa laterală.
În min. 54, Bruno Fernandes l-a căutat în careu pe Cristiano Ronaldo cu o centrare cu efect, iar mingea a intrat în plasă. Iniţial golul i-a fost acordat lui Ronaldo, însă acesta a părut că nu atinge mingea şi s-a revenit asupra autorului, fiind creditat cu reuşita Bruno Fernandes.
Au urmat 20 de minute de forcing din partea sud-americanilor, care au reuşit să îşi creeze şi situaţii bune de gol. Nunez a şutat slab de la 20 de metri (60), fără probleme pentru Diogo Costa, apoi Maxi Gomez (75) a trimis de la 17 metri în bară, Suarez (78) a trimis în plasa laterală, din doi metri, dintr-o poziţie dificilă, iar Diogo Costa (78) a apărat şutul-centrare al lui De Arrascaeta.
Echipa lui Diego Alonso a părut că gâfâie şi Portugalia a revenit în ofensivă, însă Rafael Leao (83) a şutat pe lângă poartă.
Bruno Fernandes a dat recital pe finalul meciului. Mai întâi mijlocaşul lui Manchester United a scos un penalty, după ce Gimenez a făcut henţ la pătrunderea sa în careu (lovitură de pedeapsă acordată de VAR), şi tot el l-a transformat (90+3). Apoi a şutat la colţul scurt, dar Rochet a respins cu piciorul (90+8), iar în cele din urmă a trimis în bară de la 17 metri (90+9).
În min. 51, jocul a fost întrerupt câteva seci de secunde după pătrunderea unui spectator pe teren.
Portugalia şi-a luat astfel o revanşă în faţa Uruguayului, care a câştigat cu 2-1 în optimile CM 2018, în Rusia.
În celălalt meci al grupei, jucat tot luni, Ghana a dispus de Coreea de Sud cu 3-2.
Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 2 decembrie, Ghana - Uruguay (Al Janoub Stadium - Al Wakrah, 17:00) şi Coreea de Sud - Portugalia (Education City Stadium - Doha, 17:00).
Dacă Portugalia e calificată în optimi, Uruguayul are nevoie de o victorie în faţa Ghanei pentru a merge mai departe, cu condiţia ca Portugalia să nu piardă cu Coreea de Sud, situaţie în care diferenţa dintre sud-americani şi asiatici s-ar face la golaveraj.
Brazilia a învins Elveţia şi merge în optimi
Selecţionata Braziliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Stadium 974 din Doha, într-un meci din Grupa G.
Selecao a câştigat meritat, prin golul lui Casemiro (83), un meci pe care l-a controlat de la un capăt la altul.
Brazilia a ratat câteva ocazii mari de a înscrie, în timp ce Elveţia, viitoarea adversară a României în preliminariile EURO 2024, a arătat că este o echipă solidă, însă pe atac nu a reuşit să pună nicio problemă, încheind cu câteva şuturi blocate, dar niciunul la poartă sau pe poartă, scrie Agerpres.
Prima repriză a fost una săracă în ocazii, Nati reuşind să absoarbă foarte bine presiunea pusă de selecţionata Canarinha. Cele două echipe au riscat puţin, la adăpostul victoriilor din prima etapă (Brazilia 2-0 cu Serbia, iar Elveţia 1-0 cu Camerun). Prima oportunitate a venit abia în min. 27, când voleul din cădere al lui Vinicius, de la circa 8 metri, la centrarea lui Raphinha, a fost respins de Sommer de la colţul scurt. Raphinha (31) a şutat de la 22 de metri, dar Sommer a fost la post.
În min. 44, înaintea unui corner al Braziliei, nocturna s-a stins pentru câteva secunde, dând emoţii celor prezenţi pe stadion.
Singurul moment în care elveţienii a creat emoţii în careul sud-americanilor a fost în min. 53, când Xhaka a trimis o centrare periculoasă, rezolvată însă de defensiva braziliană.
Brazilia, fără Neymar (accidentat), a fost aproape de deschiderea scorului în min. 56, dar Richarlison nu a ajuns la mingea a trimisă în faţa porţii der Vinicius. Vinicius Junior (64) a reuşit să marchez, după o lansare venită de la Casemiro, însă golul a fost anulat pentru ofsaid la Richarlison.
Cvintupla campioană mondială a continuat să preseze şi Bruno Guimaraes (82) l-a testat pe Sommer cu o lovitură de cap.
În min. 83, echipa antrenată de Tite a marcat singurul gol al partidei: Vinicius a combinat cu Rodrygo, acesta i-a trimis în careu lui Casemiro, iar mijlocaşul lui Manchester United a şutat fără preluare la colţ, lăsându-l spectator pe Sommer.
Brazilia a făcut spectacol până la final, iar Sommer a respins de sub transversală şutul lui Rodrygo şut din careu (87), Antony (87) a tras pe lângă poartă din marginea careului, iar Rodrygo a fost blocat salvator de Akanji la 16 metri (90+4).
Meciul Brazilia - Elveţia figura şi în programul selecţionerului naţionalei României, Edward Iordănescu, la fel ca şi celălalt joc din grupă, Camerun - Serbia (3-3). La meci a asistat şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, aflat în tribuna oficială în apropierea foştilor mari internaţionali brazilieni Cafu, Ronaldo şi Roberto Carlos.
Meciul de la Doha a fost al treilea dintre Brazilia şi Elveţia la Cupa Mondială, primele două terminându-se cu remize, în 1950 (2-2) şi 2018 (1-1).
Ultimele partide din grupă vor avea loc pe 2 decembrie, Serbia - Elveţia (Stadium 974 - Doha, 21:00) şi Camerun - Brazilia (Lusail Stadium- Al Daayen, 21:00).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News