Data publicării:

CM 2019: Echipa Noii Zeelande respinge orice tratament preferenţial

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Selecţionata Noii Zeelande a respins orice tratament preferenţial la Cupa Mondială de rugby, vineri, după acuzaţiile lansate de italieni, nemulţumiţi de anularea meciului direct din cauza taifunului Hagibis, informează AFP.

Linia a doua Sam Whitelock a subliniat că "All Blacks" îşi doreau să joace meciul cu Italia, programată sâmbătă şi anulat de organizatori din cauza taifunului Hagibis, care va lovi Japonia. "Nu noi suntem cei care iau decizii. Ele vin de sus şi acolo trebuie întrebat", a mai spus jucătorul.

Whitelock i-a răspuns astfel căpitanului Italiei, Sergio Parisse, care a declarat joi: "Dacă Noua Zeelandă ar fi avut nevoie de patru sau cinci puncte contra noastră, meciul nu ar fi fost anulat".

Selecţionerul naţionalei de rugby a Italiei, irlandezul Conor O'Shea, a spus, la rândul său, că pentru echipa sa Cupa Mondială 2019 din Japonia s-a încheiat într-un mod oribil, pe un teren de antrenament în locul terenului de joc şi în faţa fanilor prezenţi în tribune.

Meciurile Anglia - Franţa şi Noua Zeelandă - Italia, care urmau să se dispute sâmbătă, la Yokohama şi Toyota, au fost anulate de către organizatorii Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, din cauza taifunului Hagibis care urmează să se abată la sfârşitul săptămânii asupra regiunii Tokyo. Ca urmare a anulării meciului, rezultatele oficiale au fost 0-0, astfel că Italia a ocupat locul 3 în clasamentul grupei B şi a ratat calificarea în sferturile de finală, Anglia a încheiat pe primul loc în Grupa C, iar Franţa pe poziţia secundă.

Aceasta este prima anulare a unor meciuri din istoria Cupei Mondiale de rugby, creată în 1987.

Regulamentul competiţiei prevede că un meci anulat este considerat nul (0-0), fiecărei echipei urmând să i se acorde două puncte în clasament.

Taifunul Hagibis, anunţat drept unul dintre cele mai puternice din ultimele decenii în regiune, urmează să atingă în weekend o mare parte arhipelagului nipon, unde sunt programate mai multe meciuri din cadrul Cupei Mondiale de rugby, precum şi Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, pe circuitul de la Suzuka, situat la sud-vest de Tokyo.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel