Data publicării:

Cluj. Un poştaş şi-a înscenat tâlhăria. Motiv incredibil

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un postaș a recurs la o metodă incredibilă pentru a pune mâna pe o sumă consistentă.

Un poștaș din Cojocna, judeţul Cluj, a crezut că poate păcăli autorităţile şi şi-a înscenat propria tâlhărie. Bărbatul a sunat la 112 şi a anunţat că a fost atacat de un individ cu un spray lacrimogen care i-a furat toţi banii. 

La puţin timp după începerea investigaţiei, oamenii legii au aflat care era adevărul, iar poştaşul şi complicele său au fost reţinuţi.

Polițiștii au descoperit peste 42.800 de lei

„La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 12:15, poliția a fost sesizată de către un bărbat, de 40 de ani, din Cojocna, factor poștal, cu privire la faptul că, în timp ce își desfășura activitatea pe strada Nirajului, din Cluj-Napoca, a fost pulverizat în față cu un spray iritant lacrimogen și i-au fost sustrași circa 60.200 de lei de către o persoană necunoscută.

În urma sesizării, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-a constituit o echipă operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale, Secțiilor 2 și 7 Poliție, pentru stabilirea exactă a stării de fapt și identificarea autorului. În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că sesizarea făcută de persoana vătămată nu este reală. Conform cercetărilor efectuate, bărbatul ar fi avut o înțelegere prealabilă cu o altă persoană, cei doi înscenând sustragerea banilor. În circa 3 ore de la sesizare, polițiștii au reușit să identifice și cealaltă persoană implicată, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 39 de ani, din Florești. În autoturismul bărbatului de 39 de ani, polițiștii au descoperit peste 42.800 de lei, bani ridicați în vederea continuării cercetărilor", arată cei de la IPJ Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel