Data publicării:

Cluburile care au pus bazele Superligii Europei, sancţionate de UEFA: 15 milioane de euro şi 5 la sută din încasări

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Cele nouă cluburi care s-au retras din proiectul Superligii Europei au fost sancţionate de UEFA. Cazul cluburilor Real Madrid, Juventus şi Barcelona, care nu au anunţat retragerea oficială, vor fi judecate separat.  

Alegeri prezidentiale 2024

”Cele nouă cluburi știu și recunosc faptul că proiectul Super Liga a fost o greșeală și își cer iertare suporterilor, asociațiilor naționale, celorlalte cluburi europene și către UEFA. Ele sunt conștiente că acest proiect nu ar fi fost autorizat de regulamentul UEFA”, se arată în comunicatul UEFA.

Cele nouă cluburi (Arsenal, AC Milan, Chelsea, Atletico Madrid, Inter Milano, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Tottenham) vor face o donație de 15 milioane de euro de care vor beneficia juniorii echipelor din Europa. De asemenea, pentru un sezon, celor nouă cluburi implicate în proiectul Super Ligii, li se vor opri cinci la sută din încasările pe care le vor primi din partea UEFA pentru performanțele din competițiile europene, scrie Digisport.

Măsurile anunțate sunt semnificative, dar nicio sumă de bani nu va fi oprită de UEFA, ci vor fi utilizate pentru a sprijini juniorii echipelor din Europa. Aceste cluburi și-au recunoscut rapid greșeala și au făcut pași importanți pentru a demonstra afilierea și dedicarea pentru fotbalul european. Același lucru nu poate fi spus și despre cluburile care rămân implicate în această `Super Ligă`, iar UEFA se va ocupa ulterior de ele”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Ceferin.

Iniţial, UEFA anunţase că exclude cluburile din competiţii

"Aşa cum a anunţat anterior FIFA (...), cluburilor în cauză le va fi interzisă participarea în orice altă competiţie la nivel naţional, european sau mondial, iar jucătorilor lor le-ar putea fi refuzată posibilitatea de a reprezenta echipele lor naţionale", a indicat UEFA.

Deja formulată în ianuarie de UEFA şi FIFA ca reacţie la un zvon asemănător, ameninţarea cu excluderea cluburilor disidente ar avea mari consecinţe, fiindcă jucătorii implicaţi nu ar mai participa la meciurile echipelor lor naţionale. Rămâne de văzut dacă ea respectă legislaţia europeană a concurenţei, fiind posibilă o bătălie juridică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel