Data publicării:
Clotilde Armand, nou blocaj la Sectorul 1. Mai mulți președinți de secții de votare refuză să depună sacii. Ar fi oamenii USR
O parte dintre președinții de secții de votare de la Sectorul 1 refuză să vină la Biroul Electoral pentru închiderea procesului de depunere de saci.
Scandalul voturilor de la Sectorul 1 a atins noi culmi ce îl plasează din ce în ce mai mult în ilegalitate. Acolo 7 președinți de secții de votare refuză să vină la Biroul Electoral Sector 1 pentru închiderea procesului de depunere de saci. Oamenii, care țin de USR, în special de Clotilde Armand, dau curs acestei acțiuni.
Acțiunea vine după ce astăzi, Clotilde Armand a mers la Parchetul General unde a făcut o conferință de presă. Aceasta a amenințat că dă în judecată pe absolut toată lumea responsabilă. Mai mult, cere reluarea procesului, acuzând mai multe fraude, printre care și desigilarea sacilor cu voturi. Numărătoarea parțială arată că fostul primar are cu 672 de voturi mai puține decât George Tuță, candidatul liberal.
“Voturile au fost plimbate. Am găsit buletine deja ștampilate. Am găsit un număr de nereguli care nu s-a văzut până acum”, a spus Clotilde Armand.
Jandarmeria și poliția locală susțin că nu au atribuții să-i aducă pe președinții care nu vor să se prezinte cu sacii. Prin urmare, nu există măsuri sau proceduri destinate unor astfel de situații, iar numărătoarea voturilor de la Sectorul 1 nu se poate încheia.
În acest moment se desfășoară o ședință la Biroul Electoral Municipal. Se analizează solicitarea de renumărare a voturilor. În 2016 Clotilde Armand a pierdut și a cerut renumărare. În 2020 a câștigat, deși erau toate acele suspiciuni de fraudă în spațiul public, spunând că renumărarea nu are sens. Acum, în 2024, după ce a pierdut face un blocaj și vrea renumărare, susține Antena 3 CNN.
George Tuță a făcut declarații despre acțiunea de înghețare a numărătorii de voturi.
"Eu am văzut o încercare de tergiversare și acuzații nefondate"
"Nu a are respect față de oamenii care au fost în secțiile de vot și față de oamenii care au votat. Eu am văzut o încercare de tergiversare și acuzații nefondate. A prezentat o poză, de aici din Biroul Electoral de Sector unde cred că informația importantă a uitat să o treacă. Erau 40 de grade pe acele holuri și în acele încăperi. Oamenii nu mai puteau de cald. Ieri au fost două cazuri în care li s-a făcut rău. Am mai văzut un lucru, că toate voturile sunt în custodia Biroului Electoral de Sector, deci nu are cum să mai încurce acest proces. Îi este greu să accepte că nu mai este primar. Nu mai poate să folosească instituțiile statului în scopuri personale. Timp de 4 ani de zile, bucureștenii au fost umiliți. Au fost ținuți în mizerie, cu șobolani, gunoaie, parcuri neîntreținute, nu reiau acum lista. Duminică bucureștenii din sectorul 1 au pus capăt acestei perioade în care circul și scandalul a guvernat. O să începem reclădirea pe baze solide, plecând de la încredere și respect pentru cetățeni", a afirmat George Tuță.
Există un video în care se observă cum președinții secțiilor de votare sunt în mare parte nominalizați de către primărie
Există un video realizat pe trotuarul celebrului sediu, pe care primăria Sectorului 1 l-a pus la dispoziție în Piața Amzei, pentru Biroul Electoral de Sector. În el se observă cum președinții secțiilor de votare sunt în mare parte nominalizați de către primărie. Mai mult, în conversația de pe video unii dintre ei afirmă că sacii de vot nu sunt sigilați, conform Antena 3 CNN.
Sursă Foto: Captură Video Antena 3 CNN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News