Data actualizării:
Data publicării:

Clonare carduri, percheziţii DIICOT. Jandarm lovit și transportat la spital, în urma descinderilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Clonare-carduri
Clonare-carduri

Percheziţii DIICOT la o reţea bănuită de operaţiuni de clonare de carduri. Un jandarm a ajuns la spital, după ce a fost lovit de unul dintre suspecți.

Un jandarm a ajuns la spital cu o fractură de mandibulă, după ce a fost lovit de unul dintre suspecți.  După ce s-au efectuat descinderile, acesta s-a năpustit asupra jandarmului. Imediat, au atacat și ceilalți suspecți cu o furcă și o coasă. Scandalul a fost potolit în urma tragerii unui foc de armă în plan vertical de către un coleg al celui agresat. Incidentul s-a produs în județul Argeș.

 

Amintim faptul că "La data de 08.05.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul teritorial Pitești împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, București, Constanța și Serviciilor  de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și Buzău, efectuează 27 de percheziții domiciliare pe raza  județelor Argeș, Constanța, Gorj, Buzău, Ilfov și a municipiului București, în patru cauze în care se efectuează cercetări faţă de 24 de suspecți, constituiți în cadrul a patru grupuri infracționale organizate, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat,  acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

În cauză s-a reţinut faptul că suspecții au confecționat dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare pe care intenționau să le monteze la ATM-uri amplasate în afara României, în spațiul UE, pentru a copia datele stocate pe banda magnetică a cardurilor bancare în scopul contrafacerii unor astfel de carduri", transmite DIICOT.

Astefel, membrii grupurilor  au montat dispozitive de copiere a datelor stocate pe banda magnetică a cardurilor de alimentare cu combustibil la terminale de plată amplasate în străinătate, creând clone ale unor carduri autentice pe care le-au folosit la stații PECO din România, unde au alimentat în mod fraudulos, în interesul altor persoane, combustibil diesel în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Vezi mai multe Clonare carduri, percheziţii DIICOT. Cum arată dispozitivele. Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel