Data actualizării:
Data publicării:

Clipe de groază pentru Rică Răducanu, prins în INCENDIUL din spital. Totul a fost dezvăluit acum. A sărit pe geam

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto captură video gsp.ro
foto captură video gsp.ro

Pandemia este marele regret al lui Rică Răducanu, în vârstă de 75 de ani. 

Fostul mare portar Rică Răducanu are un singur regret în ultimii doi ani: pandemia. Pe de o parte, mereu vesel și plin de energie, el acceptă cu greu restricțiile, îi e greu să trăiască cu regulile impuse. Pe de altă parte, infectarea cu SARS-CoV-2 și faptul că a ajuns în spital l-au făcut să treacă prin momente de groază, nu din cauza virusului, ci din cauza flăcărilor. 

Se întâmpla la sfârșitul lunii ianuarie 2021. Rică Răducanu era internat, împreună cu soția, infectați cu SARS-CoV-2, la Spitalul ”Matei Balș” din Capitală. În salonul 5, cel care a ars și a lăsat în urma lui un bilanț crunt: 20 de oameni au murit. Timp de 14 zile a fost internat Rică Răducanu la ”Matei Balș”. În fața incendiului izbucnit în salon, el a trăit clipe de groază și nu a văzut altă scăpare, în fața flăcărilor, decât să sară pe geam. 

”Am sărit de la etaj. Am sărit!”

”Am trecut prin boală. Am fost în spital și cu nevasta. Chiar atunci când a luat foc spitalul (n.r. incendiul de la ”Matei Balș”), am sărit de la etaj. Am sărit! N-am luat-o pe ușă! Eram la etajul 1, eram învățat cu săriturile. N-a fost o problemă. Nu mi-am rupt nimic. A fost rău tare! 

Cred că și corpul a fost tare, fiind sportiv. Plus că am fost sportiv cuminte, n-am fumat, n-am băut cafele. Nici acum nu sunt... Poate din motivul ăsta. M-am vaccinat și a 3-a oară, mi-au zis și acolo că am anticorpi. Înseamnă că am corpul bun! Îmi pare rău totuși pentru lume. Vreau să fie ca înainte, să ne revedem, să ne pupăm. Stăm mereu cu masca aia... E urât”, a povestit Rică Răducanu, pentru gsp.ro

După incendiul de la ”Matei Balș”, dr. Cătălin Apostolescu era văzut ca un erou. ”Întâi am auzit o voce de bărbat, care am presupus că este pacient, pentru că personalul era în mare parte din femei, apoi am auzit şi strigătul unei infirmiere, la 10-15 secunde distanţă. Am încercat să intru în secţie, dar era un fum foarte gros şi  nu am putut înainta. Am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon” spunea medicul atunci. Vezi aici mai mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel