Clinica Nera, unde a fost tratat Petrică Mîţu Stoian, se închide
Autor: Crişan Andreescu | Publicat pe: 13 noi 2021, 06:59
WhatsApp
Foto: Facebook Clinica Nera
Clinica Nera se închide după moartea lui Petrică Mîţu Stoian. Conducerea  clinicii a precizat că activitatea unităţii va fi sistată pentru o perioadă de două săptămâni, pe fondul anchetei desfăşurate ca urmare a morţii artistului.

Deocamdată, nu se vor mai face internări în următoarele 14 zile, pentru a se aştepta rezultatele tuturor verificărilor de la DSP, audierile medicilor care ar fi implicaţi, transmite România TV.

Experţii medicali au stat mai multe ore la clinica unde s-a tratat Petrică Mîţu Stoian. Aceştia au verificat din nou circuitele şi dacă în cazul artistului s-au verificat toate protocoalele. Au audiat din nou cadrele medicale despre ce s-a întâmplat în clinică din momentul în care Petrică Mîţu Stoian a ajuns acolo şi până în momentul în care i s-a făcut rău.

Inspectorii care au efectuat controlul la clinică sunt pe cale să întocmească raportul. Odată ce documentul va fi făcut public, autorităţile vor anunţa şi valoarea sancţiunilor aplicate.

De asemenea,  verificările vor fi extinse și al cele două unități medicale unde artistul a ajuns după ce i s-a făcut rău, conform Infocs.

G Ad:

Vezi si: Mîțu Stoian, REZULTATE autopsie. Ce au descoperit medicii în corpul artistului: BAROTRAUMA. A făcut ATAC de panică la sfârşitul şedinţei

Reprezentanţii Clinicii Nera, din judeţul Caraş-Severin, unde interpretul de muzică populară din Mehedinţi, Petrică Mîţu Stoian, a fost iniţial internat pentru a se trata post-Covid, au transmis că artistul avea vineri, la internare, valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric, fiind stabilite 15 şedinţe de terapie, el nefăcând nico astfel de şedinţă.

”În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîţu Stoian, dorim să precizăm următoarele: Domnul Petre Mîţu Stoian a sosit la Clinica Nera vineri, 5.11.2021, în jurul amiezii, în vederea recuperării post-Covid, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii.

Vezi și: Până la ce vârstă putea să trăiască Petrică Mîțu Stoian. Carmen Harra: Apare, într-adevăr, o cumpănă

În cadrul consultaţiei preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune şi oxigen şi s-a stabilit o cură de 15 şedinţe de terapie cu începere de-a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puţin prin complex şi apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta”, a transmis Clinica Nera, într-un comunicat de presă, de luni.

În cursul dimineţii de sâmbătă, artistul s-a simţit rău, fiind transferat la Spitalul din Oraviţa, apoi la Reşiţa.

”Spre dimineaţă, medicul a fost chemat pentru hemoptizie; Domnul Petre Mîţu Stoian a fost transportat cu salvarea la CG SP Oraviţa; Acolo a primit tratament cu O2 şi substanţe perfuzabile specifice care a oprit tusea şi hempotizia; Pacientul s-a simţit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la Clinică, dar din prudenţă a acceptat să rămână pentru investigaţii suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reşiţa pentru evaluare imagistică. Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reşiţa şi că abia după ora 13.00 starea lui s-a agravat”, a mai transmis Clinica Nera.

Dosar penal pentru ucidere din  culpă  în urma morții artistului

„La data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă. În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro