Claudiu Keșeru înscrie din nou pentru Ludogoreț. Românul, în topul golgheterilor
Keșeru a înscris din nou pentru Ludogoreț, în victoria cu Botev Plovdiv, în deplasare.
Atacantul român Claudiu Keşeru a marcat un gol pentru Ludogoreţ Razgrad, care a învins-o pe Botev Plovdiv cu scorul de 3-1, marţi seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 22-a a campionatului de fotbal al Bulgariei.
Keşeru a deschis scorul în minutul 5, cu o lovitură de cap, celelalte goluri ale campioanei fiind reuşite de Virgil Misidjan (29) şi Anicet Andrianantenaina (45). Golul echipei Botev a fost semnat de Diogo Campos (31).
Keșeru, în topul golgheterilor
Claudiu Keşeru a jucat 74 de minute, iar fundaşul Cosmin Moţi a fost integralist la Ludogoreţ.
Keşeru are 13 goluri marcate în 18 meciuri în acest campionat şi ocupă locul al doilea în ierarhia golgheterilor, devansat de Fernando Caranga (ŢSKA Sofia), 19 goluri. Pe locul al treilea se află Eugenio (Beroe Stara Zagora), cu 12 goluri.
În total, pentru Ludogoreț, Keșeru are 102 meciuri, 59 de goluri și 18 pase de gol.
Ludogoreţ Razgrad ocupă primul loc, cu 54 puncte, urmată de ŢSKA Sofia, 51 puncte, Levski Sofia, 45 puncte, Beroe, 40 puncte, Botev Plovdiv, 32 puncte, etc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News