Vedeta a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care își strigă disperarea. Potrivit acesteia, familia fostului soț ar împiedica-o să își vadă proprii copii și ar amenința-o grav.
„Ajung să scriu acest mesaj cu gândul că cineva va înțelege ce trăiesc eu în aceste momente cu fam. Bădălau, cu sora fostului meu soț, mama acestuia, soțul și întreaga familie mă abuzează emoțional, mă amenință că îmi vor lua copiii, îmi trimit mesaje grave fără sa aibă dovezi, nu le permit copiilor să vorbească cu mine, tatăl lor îi lasă în grija familiei și tot timpul sunt nevoită să iau legătura cu copiii mei să-i aud prin diferite persoane. Sunt acea mamă disperată care se judecă într-o instanță pentru copiii ei, care are încredere în justiția noastră și care speră să facă dreptate, ca acești copii să crească lângă mama lor așa cum e dat de Dumnezeu. Toți cei care mă cunoașteți în toți acești ani, ca om public, mamă, care vedeti mesajul meu cu disperare, am nevoie de oameni cu suflet să pot scăpa de acești oameni care spun peste tot că mă vor în pământ! Nu pot pune, încă, acele mesaje pe care soțul și sora lui mi le trimit și mă abuzează emoțional, dovezi grave pe care le am din timpul căsniciei, și nu numai, si din tot ce trăiesc acum, gândindu-mă doar la copii", a spus Claudia.
Mai mult pe Spectacola
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie