Data publicării:

Claudia Boghicevici şi Raluca Turcan, în cărţi pentru portofoliul Muncii

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Claudia-Boghicevici
Claudia-Boghicevici

Deputatul PDL de Arad, Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor,  este prima opţiune pe care democrat-liberalii o iau în calcul pentru a-l înlocui pe „Este o foarte bună profesionistă, dar nu are notorietate şi atât de multă experienţă în politică. Este susţinută însă puternic de vicepreşedintele PDL Gheorghe Falcă, primarul din Arad", a declarat unul dintre liderii PDL.

Alt nume vehiculat în prezent pentru portofoliul Muncii este cel al deputatului PDL de Sibiu, Raluca Turcan.

Faţă de agitaţia referitoare la numirea noului ministru, premierul  Emil Boc a declarat miercuri, la Constanţa, întrebat despre posibilitatea desemnării unui reprezentant al UNPR la Ministerul Muncii, că portofoliile au fost repartizate în cadrul coaliţiei, orice modificare presupunând un vot al Parlamentului, demers pe care nu îl are în vedere.

---

Despre cum i-a scris Traian Băsescu demisia lui Botiş

---

Boc a fost întrebat dacă viitorul ministru al Muncii ar putea fi un reprezentant al UNPR, în contextul discuţiilor ca Marian Sârbu să fie nominalizat în locul lui Ioan Botiş. "Portofoliile au fost repartizate în coaliţie într-o anumită formulă şi structură şi orice modificare ar presupune o trecere prin Parlament, lucru pe care în acest moment nu-l avem în vedere", a replicat premierul.

Primul-ministru a precizat că nu va face publice numele pe care le are în vedere pentru funcţia de ministru al Muncii, urmând ca cel pe care-l va anunţa să fie decizia finală privind portofoliul în cauză.

O eventuală nominalizare a lui Marian Sârbu ca ministrul al Muncii "are nevoie" de votul senatorilor şi deputaţilor, întrucât s-ar modifica structura politică, la momentul învestirii Cabinetului Boc UNPR neexinstând ca partid, au declarat  surse din cadrul Curţii Constituţionale.

Secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu va asigura interimar conducerea Ministerului Muncii, acesta urmând să gestioneze doar problemele curente ale instituţiei până la nominalizarea, "în zilele următoare", a unui nou ministru, a anunţat, miercuri, premierul Emil Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel