CLASAMENT WTA: SIMONA HALEP, pe locul 3, după finala de la Turneul Campioanelor
S-a anunţat noul clasament WTA, iar jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă la Turneul Campioanelor de la Singapore, a revenit pe locul 3, cu un punctaj de 6.292 de puncte.
Simona Halep coborâse în urmă cu o săptămână un loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), de pe 3 pe 4, pentru că nu a participat la turneul de la Moscova - Kremlin Cup.
Însă, după finala pe care Simona Halep a disputat-o, ieri, la Turneul Campioanelor, împotriva americancei Serena Williams, românca a revenit pe locul 3 în noul clasament WTA, informează wtatennis.com, potrivit Mediafax.
Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 42, cu 1.201 puncte, Monica Niculescu se află în continuare pe poziţia 47, cu 1.110 puncte, iar Sorana Cîrstea a coborât de pe 94 pe 95, cu 606 puncte. În top 200 se mai află Alexandra Dulgheru - urcare de pe locul 107 pe 103, cu 542 puncte şi Andreea Mitu - urcare de pe 133 pe 126, cu 462 puncte.
La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 38, cu 1.940 de puncte, Raluca Olaru este pe locul 54, cu 1.398 de puncte, iar Irina-Camelia Begu se află pe poziţia 55, cu 1.375 de puncte.
În clasamentul WTA, Simona Halep este devansată de către Serena Williams (locul 1 WTA), cu 8.485 de puncte, și de rusoaica Maria Şarapova (locul 2 WTA), care are a acumulat 7.050 de puncte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News