Clădirile degradate, supraimpozitate cu până la 500%
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat supraimpozitarea cu până la 500% a unui număr de şapte imobile neglijate şi degradate deţinute de persoane fizice sau juridice.
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat luni, în ultima şedinţă ordinară din acest an, supraimpozitarea cu până la 500% a unui număr de şapte imobile neglijate şi degradate deţinute de persoane fizice sau juridice, printre care Compania Naţională Poşta Română şi Electrica SA, clădiri care au un impact negativ asupra aspectului urbanistic al oraşului sau reprezintă un pericol datorită stării precare în care se află, scrie Agerpres.
Astfel, sediul Oficiului Judeţean de Poştă Covasna, situat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi o hală industrială aparţinând S.C Consic vor fi supraimpozitate anul viitor cu 300%, iar un imobil aflat pe strada Nicolae Iorga, ce aparţine Electrica SA va fi supraimpozitat cu 400%.
Alte patru clădiri, supraimpozitate anul viitor cu 300%, 400% şi 500%
Clădirea Poştei este un monument istoric în care a funcţionat pe vremuri hotelul "Hungaria", iar autorităţile locale şi-au exprimat în repetate rânduri dorinţa de a constrânge proprietarul fie să o reabiliteze, fie să o cedeze municipalităţii, pentru a o pune în valoare. De asemenea, alte patru clădiri aflate în stare precară, aparţinând unor persoane fizice vor fi supraimpozitate anul viitor cu 300%, 400% şi 500%.
Potrivit Codului fiscal, autorităţile locale pot majora cu până la 500% impozitele pentru terenurile şi clădirile neglijate, în funcţie de anumite criterii, iar Consiliul Local Sfântu Gheorghe a început încă din anul 2016 să se folosească de această pârghie legală pentru a determina proprietarii să le reabiliteze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News