Clădiri prăbușite, Marsilia. Locatarii au neglijat avertizarea pompierilor
Două imobile s-au prăbușit în centrul Marsiliei, făcând două victime.
Cel puţin două persoane, trecători, au fost rănite luni dimineaţa după ce două clădiri învecinate s-au prăbuşit în centrul oraşului Marsilia, pe o stradă din cartierul popular Noailles, relatează AFP. În jurul orei locale 10.00 au sosit la faţa locului 40 de pompieri şi 18 vehicule. Echipele de salvare au anunţat că, potrivit informaţiilor pe care le deţin, în imobilele care s-au surpat ar fi locuit 12 persoane.
Prezent la faţa locului, primarul adjunct al Marsiliei, Julien Ruas, şef al Batalionului de pompieri, a declarat că în urmă cu aproximativ zece zile fusese emisă o alertă ce avertiza asupra riscului prăbuşirii uneia dintre clădiri şi solicita evacuarea locatarilor.
O a treia clădire stă să cadă
Cele două clădiri cu patru şi cinci etaje, prezentând un grad avansat de deteriorare, situate pe strada Aubagne, au ajuns luni dimineaţa o grămadă de moloz, notează AFP. Potrivit pompierilor, o a treia clădire adiacentă riscă să se prăbuşească.
O femeie a reuşit să iasă din una dintre clădirile prăbuşite şi a fost ajutată de salvatori. 'Locuiesc chiar alături, mă uitam la televizor când am auzit un zgomot puternic, dar nicio explozie, apoi un nor de fum', a mărturisit un alt locatar Antonio Dias, în vârstă de 30 de ani. Prefectura departamentului Bouches-du-Rhône a anunţat pe Twitter că a deschis o celulă de criză împreună cu poliţia din Marsilia şi cu pompierii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News