Data publicării:

Clădiri istorice lăsate în paragină. Vladimir Arsene: Statul nu contribuie în niciun fel la protejarea ei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Arhitectul Vladimir Arsene, celebru în Statele Unite și România, a vorbit, în exclusivitate, la DCNews, despre fenomenul care mutilează din punct de vedere arhitectural oraşele, întâlnit în special în Bucureşti, acolo unde clădiri cu mare valoare arhitecturală sunt lăsate în paragină pentru a se dărâma şi, apoi, a face loc unor noi construcţii. 

Vladimir Arsene a explicat, în cadrul unui interviu acordat DC News cum şi de ce s-a ajuns la situaţia în care numeroase clădiri de patrimoniu, pe care proprietarii nu le pot demola, sunt lăsate în paragină pentru a cădea de la sine şi a elibera terenul aferent, extrem de valoros pentru noi construcţii. 

"Mi se pare că legea privind protecţia patrimoniului oferă o protecţie puternică şi solidă clădirilor istorice, chiar până la punctul în care este foarte greu să demolezi şi o cocioabă. S-a întâmplat în trecut, când s-au demolat foarte multe clădiri, abuziv. În momentul actual există comisii care protejează patrimoniul arhitectural şi istoric, nu se obţine nicio demolare uşor. […] Există anumite clădiri, pe terenuri care se vând. Aceste clădiri, dacă au o valoare arhitecturală de patrimoniu rămân la bunul plac al celor care o cumpără. În principiu, clădirile declarate monument istoric nu se pot demola", apreciază Vladimir Arsene.

"Ca peste tot în România, există abuzuri"

"Clădirile care se află în zone protejate istoric nu se pot demola. Sigur, ca peste tot în România, există abuzuri. Pe de altă parte, dacă există anumite clădiri de mare valoare acestea nu ar trebui vândute decât dacă există condiţia reconversiei sau reparării lor, sau statul ar trebui să le cumpere de la început. Ideea că lăsăm o clădire de valoare istorică la voia întâmplării, să fie cumpărată de oricine, apoi îl restricţionăm foarte puternic dar statul nu contribuie în niciun fel la protejarea ei în afară de un regulament produce situaţiile în care suntem acum. Oamenii le lasă să se prăbuşească de la sine. Nu există nimic care să-i oblige să nu le lase în paragină", a explicat arhitectul Vladimir Arsene.

Urmăreşte, aici, declaraţiile lui Vladimir Arsene:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel