Clădiri albastre în București - Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului
Clădiri importante din Bucureşti vor fi iluminate în albastru joi, începând cu ora 19,00, în semn de solidaritate faţă de cele peste 30.000 de persoane cu autism care trăiesc în România, informează Asociaţia pentru Muzică, Cultură şi Artă prin intermediul unui comunicat.
Lor li se vor alătura peste 100 de instituţii, companii şi ONG-uri care îşi vor ilumina simbolic, în digital, spaţiul virtual (website-ul) sau fotografia clădirii. Noaptea Albastră a Autismului 2020 este organizată de Asociaţia Help Autism şi Asociaţia pentru Muzică, Cultură şi Artă, cu sprijinul RO TSA (reţeaua de ONG-uri şi instituţii în sprijinul copiilor cu autism), şi al Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA).
"Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului este sărbătorită în toată lumea pe 2 aprilie şi deşi în alţi ani a adunat sute de mii de oameni în activităţi deschise publicului, anul acesta #stămacasă şi aprindem simbolic lumina albastră pentru a rămâne împreună, solidari şi conştienţi de situaţia celor peste 30.000 de persoane cu autism din România. În parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, prin Sala Radio, Sky Tower şi Timpuri Noi Square, clădiri simbol din Bucureşti vor fi iluminate în albastru (culoarea autismului) începând cu ora 19,00", a informat asociaţia, conform Agerpres.
Ce clădiri vor fi luminate în albastru
Vor prelua simbolic filtrul albastru pentru a ilumina digital fotografia clădirii sau website-ul: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, prin iluminarea Arcului de Triumf; Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi - Palatul Culturii; Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Infoeuropa; Muzeul Naţional George Enescu; Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"; Teatrul Excelsior; Asociaţia Culturală ISVOR. Lor li se vor alătura cele peste 100 de ONG-uri care sprijină prin servicii sociale şi de recuperare cele 30.000 de persoane cu autism din România, parte a FEDRA şi a reţelei RO TSA.
"Ni se pare cu atât mai relevant acest semn de solidaritate şi atenţie, cu cât persoanele cu autism din România sunt mult mai afectate de izolare, iar asociaţiile locale ce oferă terapie de reabilitare în centre sau la domiciliu sunt grav afectate de efectele economice ale situaţiei de urgenţă. Încercăm totodată să aducem şi o mică bucurie, puţină lumină într-o perioadă de izolare, singurătate şi anxietate", a precizat preşedintele Help Autism, psihologul Daniela Bololoi.
Mesaj de încurajare
Organizatorii evenimentului îi invită pe români să folosească, joi, filtrul "Noaptea Albastră" pentru a trimite un mesaj de încurajare pe Facebook sau Instagram, iar pe companii să ilumineze simbolic pagina web folosind filtrul disponibil la: https://www.helpautism.ro/campanii/2-aprilie-izolare-continua.
"Ediţia 2020 a evenimentului Noaptea Albastră a Autismului semnalează că suntem: solidari cu familiile persoanelor cu autism care sunt acum izolate la domiciliu, atenţi la sănătatea lor pentru că o spitalizare este extrem de greu de gestionat pentru o persoană cu tulburare de spectru autist, conştienţi că integrarea este în continuare departe de a fi o realitate în societatea românească, încrezători că vom continua astfel să construim o Românie în care minţile aparte fac real parte din comunitate", a menţionat sursa citată.
Noaptea Albastră a Autismului este parte a proiectului "Suflet în culori", în cadrul căruia se desfăşoară concertul caritabil de muzică clasică, ce marchează, de şapte ani, Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului. Anul acesta, concertul a fost reprogramat pentru data de 28 iunie, pe scena Ateneului Român, şi va fi susţinut de: Ansamblul Violoncelissimo, fondat şi condus de violoncelistul Marin Cazacu, soprana Laura Tătulescu, mezzosoprana Roxana Constantinescu, tenorul suedez Kristofer Lundin, pianista Luminiţa Berariu.
Help Autism îi sprijină pe copiii cu autism din România să-şi atingă potenţialul printr-un mix de terapii iar pe familiile lor să găsească soluţii financiare, consiliere psihologică şi programe de învăţare a terapiei. În perioada stării de urgenţă, Help Autism, deşi a închis cele cinci centre, ajută familiile din România să continue programul de terapie prin conectarea cu părinţii şi terapie supervizată online. De asemenea, oferă acces gratuit tuturor copiilor cu autism şi terapeuţilor din România la 14 programe de lucru prin aplicaţia educaţională ABA kit şi platforma de evaluare a evoluţiei Edu ABA şi deschide un fond de urgenţă pentru asociaţiile locale grav afectate economic de criza generată de Covid-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News