Data publicării:

Clădirea în care s-a produs explozia de la Sighet, gata de demolare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
casa
casa

Alegeri prezidentiale 2024

Chestorul Liviu Popa, șeful Poliției Române, a susținut o conferință de presă la sediul Poliției Municipale din Sighetul Marmației. La conferință a participat și prim-procurorul Florin Deac de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Inspectoratul Teritorial în Construcții a solicitat demolarea clãdirii, iar Primãria a eliberat autorizaþia necesarã.  Scurgerea de gaz a fost generatã de o fisurã la un T al magistralei subterane de gaz de la intersecþia strãzilor  Coposu cu Șincai, tocmai unde se aflã imobilul în care s-au produs deflagrațiile. Explozia s-a produs în fostul birou notarial, întrucât acumularea de gaze era deja fãcutã în încãperile în care nu s-a intrat de multã vreme, scrie Graiul Maramureșului.

În cazul exploziei de la Sighet, s-a deschis dosar penal împotriva firmei de distribuțþie a gazului din Sighet. Au fost ridicate proiecte, documente, iar cele douã sedii au fost sigilate de procurori. Anchetați sunt și salariați ai firmei de gaz.

La finalul conferinței, a intervenit Ioan Sas, avocat, fratele notarului accidentat. Acesta a adus public obiecțiuni la cercetarea cauzelor exploziilor. Nu era mulþumit cã din colțul clãdirii s-a ridicat doar T-ul.  Conducta trebuia sã reziste în orice condiții. A cerut cercetarea conductei pe toatã lungimea strãzii Coposu. Ancheta este superficialã - susține el, nemulþumit și pentru faptul cã nu a fost audiat ca martor.

„Eu m-am implicat de la început în caz, de duminicã de la ora 9. Sunt indignat de felul în care s-a fãcut cercetarea la faþa locului.”. El l-a criticat și pe directorul general al firmei BERGAZ, dl Berevoianu pentru declarația sa cã respectiva conductã s-ar fi fisurat din cauza frigului!?.

Clãdirea în care s-a produs explozia, este pregãtitã pentru a fi demolatã Fratele proprietarului se opune!

"Rezultatele anchetei de la Sighet vor fi date publicitãții în 10 zile"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel