Data publicării:

CJUE contrazice CCR: Nu e de acord cu încetarea proceselor ca urmare a prescripției. Augustin Zegrean, contrariat: Nu știu de ce a făcut-o

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) consideră că deciziile de încetare a proceselor penale a urmare a prescripției sunt contrare dreptului european. Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, spune că este inadmisibil ceea ce face CJUE. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte”, a declarat Angustin Zegrean, la Prima News. 

Fostul judecător CCR a precizat că ”dacă prescripţia pentru fapta comisă este 10 ani şi cu o lună înainte să se împlinească termenul procurorul întocmeşte un act, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 10 ani”.

”De aceea avem dosare de 20 de ani nesoluţionate şi dosarul Revoluţiei este nesoluţionat după 33 de ani, pentru că procurorul stabileşte termenul de prescripţie, nu legea, din păcate. Este o prescripţie specială, peste care nu poate trece nici procurorul, dacă s-a trecut o dată şi jumătate din pedeapsa primită de lege, atunci se prescrie, nu mai poate să facă alte prelungiri. Asta a vrut CCR să sancţioneze, să nu se mai întâmple aşa ceva”, a explicat judecătorul, conform news.ro

Fostul judecător al CCR a menţionat că prin decizia sa, Curtea de Justiţie a UE ”contrazice decizia CCR, din moment ce spune să nu se aplice deciziile CCR şi decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a dat o decizie în 2022, prin care a spus că instanţele sunt obligate să ţină seamă de deciziile CCR”.

”Şi acum vine Curtea Internaţională de Justiţiei şi spune că nu mai trebuie. Magistratul să aplice Constituţia României, pentru că se aplică cu precădere Constituţia. România respectă tratatele la care face parte, noi facem parte din tratatul UE dar mai spune Constituţia că dacă prevederea din Tratat este mai favorabilă în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale, se aplică legislaţia internă. CJUE a dat o decizie, nu ştiu de ce a făcut-o”, a arătat Augustin Zegrean.

CJUE a stabilit că deciziile CCR referitoare la prescripţia faptelor penale contravin dreptului Uniunii, iar instanţele naţionale ”sunt obligate să lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel