Ciuvică a reclamat-o pe Kovesi, iar USR-iștii au scos-o basma curată. Acum Ghinea și echipa lui s-au sucit / video
Comisia de etică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a venit cu un punct de vedere cu privire la teza de doctorat a ministrului Lucian Bode.
În urma verificărilor, Comisia de Etică a UBB i-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puțin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei.
Mugur Ciuvică a comentat acest subiect amintind faptul că USR-iștii care acum îi cer demisia lui Lucian Bode, în trecut, pe vremea când Laura Codruța Kovesi plagiase în lucrarea sa de doctorat, tăceau mâlc.
„Noi, de la Grupul de Investigații Politice, alături de Mircea Badea, am reclamat-o pe Kovesi pentru plagiat. Am avut un soft din America și am mers la CNATCDU. Am mers cu exemple și am arătat că din lucrarea ei de doctorat, ne ieșise plagiat în proporție de 40%. S-au mobilizat ăștia cu albitul lui Kovesi de n-am văzut așa ceva. Am cerut la CNATDCU să ia toată teza să o analizeze pentru a confirma ce am spus noi”, a zis Mugur Ciuvică.
„Profesorii care au analizat lucrarea au spus că teza Laurei Codruța Kovesi este foarte proastă, nu aducea nimic nou, era foarte slabă. CNATDCU putea să-i anuleze lucrarea și pentru calitatea tezei, nu doar pentru plagiat. Nimeni n-a făcut nimic”, a mai spus Mugur Ciuvică.
„Să vină acum Kovesi-iștii să-l certe pe Bode după ce au albit-o pe Kovesi... este așa de noaptea minții... N-ai ce să zici. Cristian Ghinea care o pupa de-o albea pe Kovesi, acum este turbat pe Bode”, a zis Mugur Ciuvică la DC News și DC News TV.
VEZI ȘI: Faza zilei cu USR și așa zisul plagiat al lui Bode. Cum îi prinde istoria din urmă pe salvatorii României
În cazul ministrului Lucian Bode, Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constat că s-au identificat probleme de tip plagiat reprezentând aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei și notează că „nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”.
Cei care au cerut verificarea tezei de doctorat au fost cei de la USR care acum doresc demisia ministrului de Interne pentru un plagiat de 2,95% și acela neintenționat, după cum au spus experții.
„UBB confirmă că Bode a plagiat în teza lui de doctorat. Chiar dacă e puțin și nu poate fi sancționat. Furtul rămâne furt”, a scris Iulian Bulai, parlamentar USR.
"Lucian Bode a plagiat. Avem confirmarea de la universitatea care i-a dat diploma. Așteptăm demisia din guvern", a scris și Cătălin Drulă, președintele USR, pe Facebook.
Lecție de matematică, de clasa întâi, pentru USR-iști, „salvatorii României”: 4 este mai mare ca 2,95
Dar paradoxul este că atunci când Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a arătat că Laura Codruța Kovesi a plagiat într-un procent mai mare decât este acuzat Lucian Bode, adică 4%, USR-iștii nu au mai fost atât de vocali. Din contră. Atunci niciun USR-ist nu îi mai cerea demisia.
„Nu am eu expertiza să judec o lucrare de doctorat", spunea, de exemplu, Dacian Cioloș, premier la acea vreme, privind plagiatul de 4% al Laurei Codruța Kovesi.
Astăzi, USR-iștii se pricep la plagiat, când este PNL la putere, dar pe vremea când Kovesi era la putere, nu aveau expertiză în a judeca lucrări de doctorat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News