Ciutacu: "Sistemul a-nceput să-și devoreze copilul"
Jurnalistul Victor Ciutacu a scris, vineri, pe blogul personal, că epoca glorioasă a unui om al sistemului se apropie de sfârșit.
"În ultimul an de mandat, de regulă, se întâmplă replierile unor băieţi cu ochi albaştri. Care găsesc util să colaboreze cu ceilalţi. Şi să dea din casă. Aşa a apărut moşia de la Nana, aşa a apărut Gazprom. Şi vor mai apărea. Degraba se stropşeşte la Ionut Cristache şi la alţii. Au început ai lui să-l vândă. S-au ridicat cu curu’ de pe hârtii…", a scris Victor Ciutacu.
Jurnalistul a adăugat că "De-aici îi vin şi nervozitatea publică manifestă, şi agresivitatea peste măsură. E un om al Sistemului, un produs de prim rang al lui. Ştie foarte bine cum a ajuns şi el la putere, ca beneficiar al informaţiilor (despre celălalt) scurse pe piaţă, între altele. Epoca lui glorioasă de infailibilitate şi de impunitate se apropie de sfârşit. Va fi înlocuit, indubitabil, de un alt om al Sistemului. Şi îl îngrijorează că încă n-are vreo garanţie cu privire la modul de raportare al succesorului la adresa sa".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News