Data publicării:
Ciutacu anunță: Se va negocia la sânge
PSD încă nu și-a desemnat candidatul la alegerile prezidențiale. Victor Ponta a anunțat că partidul va lua o decizie privind acest subiect după clarificarea situaţiei de pe scena politică, în special a situaţiei din PNL.
Jurnalistul Victor Ciutacu a scris pe blogul personal ce ar putea să se întâmple la alegerile prezidențiale din 2014.
"Da, Ponta nu are în buzunar cheile de la Cotroceni. Da, PSD are de rezolvat problema celor, probabil, zece procente care-l vor despărți, după primul tur al prezidențialelor, de funcția supremă-n stat. Da, un candidat comun anti-PSD, altul decât perdanții lamentabili ai zilei de ieri, le va pune serioase probleme și va putea mobiliza electoratul de regulă neparticipant la vot", scrie realizatorul TV.
De asemenea, Victor Ciutacu a luat în calcul și avantajul premierului și al partidului său. "Se va negocia la sânge. Numai că Ponta și PSD o vor face de pe poziția proaspăt câștigătorului. Sprijinul popular este, deocamdată, la ei, la fel și resursele bugetare. Și vor avea foarte mult de cedat ca să învingă. Dar, spre deosebire de ceilalți, au de unde...", a conchis Victor Ciutacu.
VEZI ȘI: Ponta se bate cu Udrea pe PNL, pentru prezidențiale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News