Ciutacu licitează şi el un tricou de fotbal, după ce Octavian Şovre a luat un autograf de la Haaland
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 08 apr, 19:21
Facebook Victor Ciutacu
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacţionat după rumoarea stârnită de momentul în care Octavian Şovre, arbitru FIFA, i-a cerut un autograf lui Erling Haaland şi licitează şi el un tricou al lui Mihai Neşu pentru ajutorarea asociaţiei SOS Autism Bihor, în contul căreia şi Octavian Şovre donează autografele luate de la marii fotbalişti. 

"Povestea autografului cerut (și obținut) de arbitrul asistent Octavian Șovre, megastarului norvegian Erling Haaland a făcut deja înconjurul planetei. Întâi, în bună tradiție, a râs lumea de el și i-a cerut pedepsirea. Ulterior, când s-au aflat rațiunile gestului, au apărut, pe rând, admirația, felicitările și solidaritatea. O mulțime de fotbaliști și chiar oameni de media au sărit să ofere, întru licitarea lor pentru îngrijirea copiilor aflați în grija celor de la Asociația SOS Autism Bihor, tricouri personale sau de colecție. Ele vor fi licitate și e bine așa", a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

VEZI Arbitrul asistent Octavian Şovre i-a cerut un autograf lui Haaland după meciul Manchester City - Borussia Dortmund / Foto

Tricou al lui Mihai Neşu, scos la licitaţie

"Eu sunt (și) mai pragmatic. Și îmi doresc, fără a încerca să parazitez licitațiile caritabile pentru tricouri, să le ofer copiilor, împreună cu voi, un cadou concret de Paște. Motiv pentru care postez aici contul unde puteți dona direct. Aștept, în plus față de generozitatea voastră, dacă doriți să renunțați la discreție (fie și numai în relația cu mine), mesaje private cu sumele donate. Țin acțiunea asta sus până la Paște. Cel care a donat cel mai mult va primi, din partea mea, cadou, tricoul original de joc, cu semnătură, al întemeietorului Mihai Nesu Foundation, el însuși din Bihor. Repet, nu licitez nimic, ofer un cadou aceluia care se va dovedi, dintre cei care mă urmăresc și (sper) mă apreciază, cel mai generos.

Acestea fiind spuse, cu felicitări pentru efortul doamnei Simona Zlibuţ, să curgă donațiile!

Beneficiar: Asociația S.O.S. Autism Bihor

IBAN: RO55RNCB0032073280020001 BCR Oradea", a mai scris acesta. 

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro