Data actualizării:
Data publicării:

Ciutacu, după ce ziarul Gazeta Sporturilor s-a „închis”: Nu-l plâng pe Cătălin, aș fi ipocrit să o fac

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ciutacu
Ciutacu

Victor Ciutacu a reacționat după ce ziarul Gazeta Sporturilor a fost „închis”.

„V-am zis, de când a bubuit scandalul Tolontan-Ringier, că se închide printul Gazetei. Iar am avut dreptate, dar n-am nici o satisfacție. Nici la Libertatea nu mai face mulți purici, dar nu-l plâng pe Cătălin, aș fi ipocrit să o fac. Are și backup, o să le ia și un munte de bani de adio. Tragedia va fi a multora care s-au solidarizat orbește cu el, din spirit de turmă. Noua prăvălie nu va avea locuri și buget de salarii pentru toți...”, a reacționat Victor Ciutacu.

În anunțul oficial dat miercuri pe email angajaților, se spune că Ringier renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan.

Decizia închiderii ediției tipărite și renunțării la Tolontan vine la trei luni de la plecarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

Compania a trimis un email către angajați în care a spus că ”Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”, notează GSP.ro.

Iată mesajul primit de redacția GSP:

„Gazeta Sporturilor mizează pe digital: brand-ul GSP renunță la ediția tipărită și semnează un acord cu SNTV, cel mai important furnizor de conținut video în materie de sport, pentru o nouă etapa, exclusiv digitală - era GSP.ro

Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore. Concomitent cu inchiderea diviziei de print a Gazeta Sporturilor, RSMG își afirma decizia clară de a se concentra 100%, în viitor, pe platforma digitală GSP.ro. 

„Ultima ediție tipărită a Gazeta Sporturilor a fost publicată astăzi, pe 1 noiembrie, 2023”

Această schimbare strategică reflectă evoluțiile recente, din industria media globală, și este în conformitate cu manualul de acțiune al RSMG. Institutul Reuters menționa, în lucrarea „Journalism, media and technology trends and predictions, 2023":  „In acest an, ne putem aștepta ca mai multe ziare să renunțe la producția zilnică a variantei tipărite, din cauza creșterii costurilor de tipar și a deprecierii rețelelor de distribuție. În egala masura, este posibil să asistăm la următorul fenomen: din ce în ce mai multe titluri cu traditie vor trece la un model exclusiv online".

Decizia de a se concentra doar pe digital, în cazul GSP, demonstrează angajamentul RSMG de a-si adapta cât mai riguros platformele de sports media la peisajul în schimbare rapidă al presei de sport, pentru a oferi cititorilor săi valoroși informație prelucrata cu maximum de profesionalism, și acoperire jurnalistica în pas cu vremurile.

Ramura digitală a Gazeta Sporturilor, platforma de știri sportive GSP.ro, se dezvoltă extrem de promițător, demonstrând un mare potențial de creștere. Cu peste 65 de milioane de afisari, peste 20 de milioane de vizite și peste patru milioane de utilizatori unici pe lună, GSP.ro este deja cea mai influentă platformă media de sport din România. În comparație cu toate site-urile măsurate de SATI, GSP.ro beneficiaza de cea mai mare durata medie a timpului petrecut de utilizatori pe site.

În acord cu angajamentul său de evolutie constanta si diversificare a ofertei jurnalistice, GSP.ro a semnat un acord de cooperare strategică cu SNTV, serviciul de conținut sport în format video al renumitei agentii Associated Press (AP). 

SNTV este un serviciu specializat în furnizarea de reportaje sportive premium și știri video sportive adaptate nevoilor radiodifuzorilor și editorilor digitali din întreaga lume. SNTV aduce telespectatorii mai aproape de pasiunea lor pentru sport, folosind chiar dispozitivele lor digitale. Peste 400 de companii media, din întreaga lume, folosesc conținutul SNTV - inclusiv, începând de acum, platforma GSP.ro.

Asadar, incepand de astazi, utilizatorii GSP.ro vor avea parte de informații de maximă acuratețe si analize de profunzime, dintr-o gamă largă de competiții, printre care Bundesliga, Cupa Angliei, Liga Portugheză, Liga Campionilor AFC și multe altele. În plus, utilizatorii GSP.ro vor avea privilegiul de a viziona rezumatele principalelor meciuri europene de baschet din Euroliga, precum și cele mai recente materiale video din campionatele NBA și NCAA. Mai mult, în curând vom fi în masura sa difuzam imagini in exclusivitate de la evenimente sportive de top  din întreaga lume. Și acesta este doar începutul.

Decizia de a renunța la ediția tipărită a Gazeta Sporturilor a fost luată pe baza a numeroase analize. Situația economică dificila a brand-ului de presă sportivă cu o vechime de aproape o sută de ani, precum și migrarea continuă a cititorilor și a clienților de publicitate către platforma online, ne-au condus la concluzia ca e momentul sa acordăm prioritate absolută viitorului digital al Gazeta Sporturilor. Colaborarea cu SNTV este prima confirmare a forței si impactului GSP.ro. Materialele video de foarte buna calitate vor sustine intentia GSP.ro de a livra utilizatorilor sai un conținut de înalt profesionalism, ajutand echipa sa se concentreze pe nevoile celor mai exigenți fani ai sportului.

Desființarea ediției tipărite a Gazeta Sporturilor este însoțită de desființarea  a nouă posturi. Modificările de personal se referă exclusiv la poziții direct legate de producția și distribuția ediției tipărite a Gazeta Sporturilor. 

„Printre altele, Cătălin Tolontan, în prezent coordonator editorial atât pentru Gazeta Sporturilor, cât și pentru Libertatea, nu se va mai ocupa de Gazeta Sporturilor și se va concentra doar pe Libertatea, începând cu 1 noiembrie. Noua organizare a GSP.ro va fi substanțial mai flexibilă și 100% în slujba noii abordări a RSMG, aceea digitală”

În plus, echipa editorială a GSP.ro se va muta într-un nou spațiu de birouri, la începutul lunii noiembrie, semn clar al debutului unei noi etape, cea digitală. Acest demers nu numai că marchează deschiderea unui nou capitol, dar pune în valoare și obiectivul ambițios de a poziționa GSP.ro ca pe un brand inovator, de digital sports media”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel