Data publicării:

Ziare la zi: Ciutacu agresat, pentru că a criticat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ce scriu ziarele astăzi, la o zi după comemorarea atacului nuclear de la Nagasaki?

Adevărul ne spune  ”Cum a distrus Voinea dosarele Revoluţiei şi Mineriadei”. Ziarul ne prezintă ”istoria halucinantă a rechizitoriilor catastrofale întocmite de procurorul Dan Voinea, cel care a lăsat în urmă un dezastru imprescriptibil. Dan Voinea i-a băgat la puşcărie pe Stănculescu şi pe Chiţac. Şi tot el a comis gafe halucinante, unde nu ştii cât e nepricepere şi cât e rea-credinţă”.

Un articol din Adevărul ne face să ne fie dor de Cocoș. ”Afacerea parcările capitalei”, se intitulează și ne arată că  Primăria înregistrează pierderi istorice, la un an de la preluarea parcărilor de la firma Dalli. ”Dacă în perioada iulie 2008 – iulie 2009 municipalitatea a primit aproximativ 5.000.000 de lei de la societatea lui Cocoş, în următorul an încasările au scăzut la 1,7 milioane de lei”.

Puterea a descoperit că ”Tot mai mulţi copii ajung victimele părinţilor rămaşi fără loc de muncă”. Cazurile de violenţă asupra minorilor sunt tot mai des întâlnite, iar principala cauză este numărul mare al părinţilor care rămân fără loc de muncă, potrivit specialiştilor în psihologie şi sociologie. Conform raportului statistic furnizat de baza de date a Asociaţiei Telefonul Copilului, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2010, au fost înregistrate 2.046 de cazuri de violenţă asupra minorilor, iar dintre acestea 33,58% au avut drept cauze pierderea locului de muncă sau a oricărei surse de venit a părinţilor.

”Uite pe ce se duce milionul de euro”, mai scrie Puterea: întreţinerea maşinilor deputaţilor a costat, în 2010, 2.000.000 de lei, până acum. Chiar dacă cei mai mulţi deputaţr au maşini în proprietate personală, iar unii sunt colecţionari de maşini, sau chiar piloţi de raliuri, mai toţi folosesc limuzine de serviciu ale căror costuri de întreţinere înseamnă milioane de lei anual.

Alt titlu puternic:”Topmodela lui Badea, 4.000 de euro să-şi arate dinţii la tv”. Promovarea făcută de iubitul ei a dat roade. Dacă, până nu demult, Carmen Brumă era ţinută de Badea departe de bliţurile presei, de ceva timp încoace, acesta o promovează intens pe blogul personal. Motivul este lesne de înţeles, iar apariţiile tot mai dese ale “topmodelei” prin ziare i-au crescut cota. Aşa se face că tânăra a semnat câteva contracte de imagine care i-au rotunjit simţitor contul, ultimul dintre ele fiind cu o televiziune dentară. Da, aţi citit bine: o televiziune online care îşi propune să încurajeze vizitele la dentist şi să informeze populaţia despre îngrijirea corectă a dinţilor. În urma acestei cooperări, Carmen ar fi primit în jur de 4.000 de euro.

Evenimentul Zilei crede că "România expirată" s-ar putea reabilita cu ajutorul celor circa 30 de miliarde de euro pe care îi poate lua de la UE, dacă ar scăpa de corupţie.Principala cauză pentru care nu vom reuşi să atragem mai mult de 40%-50% din fondurile UE alocate dezvoltării infrastructurii este corupţia, consideră analistul economic Dragoş Cabat, citat de EvZ. "S-au mai făcut şosele, reţele de apă, însă există corupţia care va fi întotdeauna. Firmele care fac lucrări de infrastructură sunt cele care cotizează la partide, e o luptă politică", explică el. Potrivit analistului, şansele ca lucrurile să se schimbe până în 2013, când expiră termenul pentru absorbţia celor circa 30 miliarde euro bani europeni.

”Românii au devenit cei mai numeroşi imigranţi din statul iberic, după ce mulţi latino-americani şi nord-africani au fugit din calea crizei”, constată EvZ, titrând: ”Cum am cucerit Spania în 10 ani”.  Românii s-au speriat de noua conjunctură economică mai puţin decât marocanii sau ecuadorienii, celelalte naţionalităţi care domină clasamentul. Aşa se face că - după ce alţi străini au făcut drum întors - au ajuns cea mai numeroasă comunitate de imigranţi: peste 793.000 de conaţionali erau înregistraţi oficial la sfârşitul lunii iunie, potrivit unor date publicate săptămâna trecută de Observatorul Permanent pentru Imigraţie.

Click îi dă cuvântul lui Pițurcă. Fostul antrenor spune: ”Argăseală nu poate fi niciodată preşedinte la Steaua. O să aibă probleme orice persoană care va veni, dacă va avea rezultate, vor începe alte lucruri, dacă nu va avea rezultate, vai de capul meu... ce va fi! Uite, asta nu-i puneam în contract, dar dacă întîrziau salariile 3 luni, plecam. Aşa e normal. Jucătorii trebuie plătiţi. Ce poate să facă Gigi, poate să dea telefon să zică să plece Abrudan, că nu-i place. Să-l dea afară pe Neagoe. Dacă un jucător cere prima de joc, e cea mai mare jigodie, aşa crede. El nu înţelege că fotbaliştii joacă pentru bani, orice le-ai face. Sunt un om dintr-o bucată, eu simţeam că dacă rămîn, mă umileşte".

Gândul a constatat că ”Jumătate dintre autorii de accidente grave scapă de puşcărie”. Anul trecut, 2.700 de oameni au murit pe şoselele din România. Alte mii au fost rănite. Statisticile arată că, de multe ori, autorii unor astfel de accidente scapă fără să execute pedepse cu închisoarea, unii alegându-se doar cu amendă în baza deja celebrului articol 18 indice1, care vorbeşte de inexistenţa pericolului social în cazul lăsării în libertate a făptuitorului.

Gândul mai scrie că”Bancherii au fost avertizaţi de către Consiliul Concurenţei să nu facă înţelegeri de tip cartel, prin stabilirea aceloraşi comisioane şi dobânzi la creditele pentru populaţie” .

România Liberă observă că ”Astronomia românească este salvată de la moarte prin emigrare”. Trei români fac cercetare avansată la observatoare astronomice de prestigiu mondial: Observatorul Isaac Newton Group din Insulele Canare, Observatorul Astronomic din Paris şi Departamentul de astronomie al Universităţii Yale.

În schimb ”Şeful de la sindicat este bugetarul fără nici o grijă” . Mii de angajaţi îşi vor pierde posturile în urma restructurărilor anunţate de guvern în sistemul public, dar liderii de sindicat stau liniştiţi: legea îi protejează, indiferent de rezultatele profesionale.Astfel, dacă într-un departament al unei direcţii sau agenţii există patru inspectori şi, în urma restructurării, se decide să rămână trei posturi, se va da examen, a decis Guvernul. Însă dacă unul dintre cei patru este lider de sindicat, acela îşi va păstra automat postul, fără a mai fi evaluat, scrie Rl.

Libertatea este scandalizată : ”Victor Ciutacu a fost la un pas de a mânca bătaie luni seară, de la doi susţinători ai preşedintelui Traian Băsescu”. Victor Ciutacu, care se afla la cumpărături împreună cu fiul său, a fost agresat de doi bărbaţi, în mall-ul din Băneasa. Ziaristul a povestit că agenţii de pază nu au intervenit în conflict, iar el, încercând să evite altercaţia pe cât posibil, a ales să părăsească mall-ul."Cei doi au simţit nevoia să-mi rupă mie picioarele preventiv, urmând pe listă Gâdea şi Badea", a afirmat Victor Ciutacu, potrivit Antena 3.

Claudia Pavel a mărturisit ziarului Ring: "Nu văd rostul să-mi arăt sânii" . Ea nu vrea în ruptul capului să pozeze goală pentru una dintre revistele dedicate bărbaţilor, în ciuda numeroaselor oferte pe care acestea i le-au făcut. Artista nu înţelege de ce ar trebui să recurgă la acest gest şi este convinsă că frumuseţea sa poate fi apreciată şi fără o astfel de şedinţă foto, anunţă ziarul Ring, citat de Libertatea. "În atâţia ani, am primit propuneri de a poza nud. Am făcut poze sexy, dar niciodată nu mi-am arătat sânii. Nu văd rostul. Dacă nu pozez în Playboy, nu sunt frumoasă?! Nu văd de ce mi-aş arăta sânii într-o poză", a declarat artista.

Jurnalul Național a descoperit o ”Tabără de bişniţari în centrul unui sit natural protejat de lege”.  Ciupercarii din două judeţe ale ţării au ridicat un mic cartier în mijlocul Sitului Natura 2000-Parâng, arie declarată la Uniunea Europeană ca fiind una protejată. Imaginea dezolantă, întreţinută de defrişările masive şi exploatarea albiei Lotrului, este completată de corturile improvizate ale bişniţarilor, precum şi de mizeria pe care o creează în jur. Deşi studiul de impact indică efectul negativ asupra mediului pe care îl au aceste amplasamente şi astfel de activităţi, autorităţile au trecut prin zonă, au văzut şi au plecat, mai scrie ziarul lui Tucă și al  recent agresatului Ciutacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel