Ciucă vrea relații și mai strânse cu Elveția: A fost evaluat potenţialul de dezvoltare al unor sectoare precum transportul feroviar, bancar şi al asigurărilor
Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, cu prilejul încheierii misiunii diplomatice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi interlocutori au apreciat calitatea foarte bună a relaţiilor bilaterale, remarcând cursul ascendent din ultimii ani atât în ceea ce priveşte dialogul politic, cât şi în domeniul economic şi al cooperării sectoriale, prin creşterea volumului schimburilor comerciale şi a investiţiilor.
'În cadrul dialogului, a fost evaluat potenţialul de dezvoltare al unor sectoare precum transportul feroviar, bancar şi al asigurărilor, cercetării şi inovării, care să completeze domeniile în care România şi Elveţia deja cooperează', se arată în comunicat.
Prim-ministrul Ciucă i-a adresat mulţumiri ambasadorului Mattli pentru contribuţia directă la dinamizarea relaţiei bilaterale româno-elveţiene şi i-a urat succes în activitatea viitoare, scrie Agerpres.
Elveția ne-a susținut activ în procesul de aderare la Schengen
Ignazio Cassis, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, a declarat la câteva zile după votul negativ din Comisia JAI, că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen.
"Am discutat despre fluxurile migratorii, despre securitate, şi despre frontierele externe ale spaţiului european, despre frontierele Schengen. Am discutat despre decizia luată în urmă cu câteva zile, decizie pe care Elveţia nu a susţinut-o. Părerea noastră este că România trebuie să facă parte din spaţiul Schengen. Dar nu avem drept de vot, nefiind ţară membră (n.r. a UE). Este cunoscută neutralitatea Elveţiei. Dar aparţine comunităţii valorilor europene şi se angajează, alături de UE, pentru stabilitate, securitate, prosperitate", a declarat preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, la Palatul Cotroceni.
"Eu consider că blocajul actual se datorează unor situaţii contingente actuale. Austria este supusă unor mari presiuni migratorii. Evident, nu din pricina României, însă presiunea migratorie este una reală asupra cetăţenilor austrieci şi, deci, aleşii lor trebuie să ţină cont de aceasta. Şi Elveţia ştie ce înseamnă această relaţie cu Uniunea Europeană. Uneori, această relaţie îţi permite să rezolvi mai rapid problemele, însă trebuie să ţii seama şi de doleanţele cetăţenilor şi uneori trebuie să ai mai multă răbdare şi să dai dovadă de perseverenţă", a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News