Ciucă și Ciolacu, vizită în Coreea de Sud / Galerie Foto
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, sunt într-o vizită oficială în Coreea de Sud, care se va încheia astăzi.  

"Am prezentat oportunitățile investiționale ale României, una dintre cele mai dinamice și mai competitive economii ale Uniunii Europene, în cadrul unei Mese rotunde de afaceri România-Republica Coreea. În contextul securității energetice, trebuie să discutăm despre energia nucleară - energie sigură, curată și accesibilă pentru consumatori. Susținem #dezvoltarea lanțului de aprovizionare al reactoarelor modulare de mici dimensiuni, precum și #inovarea în domeniul tehnologiilor din sectorul nuclear civil. Statele noastre pot coopera eficient în domeniile energiei verzi și tehnologiilor digitale, precum și pentru întărirea legăturilor dintre IMM-uri. Analizăm parteneriatul cu #KOSME (Korea SMEs and Startups Agency) pentru înființarea unui Centru de Schimb Tehnologic în București.

Am încurajat companiile sud-coreene să investească și în domeniile vizate de Fondul pentru modernizare și de Planul Național de Redresare și Reziliență. Rata de creștere a economiei românești în 2022 este una foarte bună, în pofida consecințelor pandemiei și ale războiului de la granițe, iar investițiile străine directe vor depăși nivelul record de 11 miliarde de euro în acest an. Acești indicatori dovedesc încrederea investitorilor în perspectivele de creștere pe termen lung ale economiei românești și în oportunitățile oferite pe plan european pentru modernizarea accelerată a României și a mediului de afaceri românesc", a transmis premierul Nicolae Ciucă pe Facebook.

"Corporațiile sud-coreene sunt dispuse să participe la proiecte mari de investiții în România"

Și Marcel Ciolacu a vorbit despre vizita efectuată în Coreea de Sud.

"Una dintre prioritățile prezenței noastre în Coreea de Sud, într-o delegație atât de importantă, este de a da o nouă dimensiune relațiilor economice dintre cele două țări. De aceea, am avut vizite extrem de interesante și întâlniri cu conducerile unor mari companii sud-coreene, precum Hanwha Aerospace și Hyundai Rotem. Suntem interesați de proiecte majore alături de aceste firme cu potențial uriaș în domenii-cheie ale economiei - transporturi, industria de apărare, IT&C.

Discuții importante am avut și la #Busan cu membrii din conducerea Autorității Portului pe tema dezvoltării și modernizării unui asemenea obiectiv strategic important. Vrem să învățăm din expertiza managerilor coreeni, printre cei mai buni din domeniu în lume! Know-how-ul este esențial pentru Portul Constanța, - devenit punct strategic în comerțul internațional cu cereale pe fondul conflictului din #Ucraina - în vederea transformării lui într-un hub pentru comerțul dintre Europa și Asia. Corporațiile sud-coreene au tehnologii de vârf și sunt dispuse să participe la proiecte mari de investiții în #România și au tot sprijinul atât din partea mea, cât și a miniștrilor social-democrați!", a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook.

"Schimbul de experiență în acest domeniu este esențial și pentru România"

"Cooperarea portului Constanța cu alte porturi din lume, cum este și portul Busan, din Republica Coreea, este de importanță strategică, atât pentru România, cât și pentru întreaga noastră regiune. Portul #Busan este al doilea la nivel mondial din perspectiva cantității de mărfuri transportate, de aceea este foarte important, atât în cadrul relațiilor bilaterale, cât și pentru securitatea globală. Schimbul de experiență în acest domeniu e esențial și pentru România. De asemenea, ultimul an a reconfirmat, dacă mai era nevoie, importanța strategică a portului #Constanța și prin faptul că a înregistrat cel mai mare trafic din istorie, estimat la 70 de milioane de tone de mărfuri care au intrat și au ieșit din România.Vizita de astăzi mi-a întărit convingerea că suntem pregătiți să extindem cooperarea dintre cele două țări, în beneficiul cetățenilor și al companiilor din #România, inclusiv în sfera schimbului de experiență între instituțiile implicate în domeniul portuar", a mai spus premierul.

În galeria foto de mai sus, puteți vedea mai multe imagini din vizita oficială efectuată de premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Surse foto: Facebook Marcel Ciolacu / Nicolae Ciucă  / Guvernul României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel