Data publicării:
Ciucă, noi informații despre spitalele de campanie
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat că după înlocuirea corturilor cu containere la Spitalul Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului "Ana Aslan", spitalele de campanie din Timişoara şi Constanţa se află în acest moment în proces de înlocuire a corturilor cu containere.
"MApN a reuşit să operaţionalizeze încă două spitale, faţă de cel pe care îl aveam la începutul crizei (n.red.: Spitalul Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului 'Ana Aslan'). Fiind în perioada de primăvară-vară, am putut să funcţionăm pe spitalele militare de ROL 2. A trecut primăvara-vara, am văzut care sunt implicaţiile pentru actul medical şi ulterior am luat decizia şi am achiziţionat sisteme de containere. În momentul de faţă, Spitalul ROL 2 'Ana Aslan' este finalizat şi funcţionează doar pe containere, iar la Timişoara şi Constanţa ne găsim în procesul de preschimbare: o parte dintre containere au ajuns acolo, continuă şi actul medical, ca atare facem eforturile astfel încât să putem face faţă la această provocare cu care nimeni nu s-a mai întâlnit până acum. Trebuie să recunoaştem. Noi de fiecare dată ne pregătim, prin exerciţii, prin aplicaţii, prin scenarii, dar iată-ne puşi în faţa realităţii, iar realitatea, de fiecare dată, este altceva", a declarat Ciucă, citat de Agerpres, în judeţul Dolj, unde a participat la acţiuni de pregătire a campaniei electorale alături de membri PNL din organizaţiile locale.
Ministrul Nicolae Ciucă a mai afirmat că Spitalul ROL 2 'Ana Aslan' este operaţional 100%, iar în acest moment se caută soluţii să se ducă oxigen în containere pentru paturile de ATI.
"Spitalul 'Ana Aslan' este operaţional 100%, avem 120 de paturi pentru cazuri de nivel uşor şi mediu şi 23 de paturi la ATI. În momentul de faţă, căutăm soluţii să ducem oxigen în containere, să identificăm furnizorul pentru acest demers şi atunci putem să ridicăm nivelul de tratament. Cele de la Timişoara şi Constanţa, de asemenea, sunt operaţionale, noi continuăm actul medical în fiecare din cele două locaţii. (...) Rolul unui Guvern şi rolul instituţiilor statului este acela de a fi în măsură să se adapteze şi să găsească soluţii astfel încât cu ceea ce are la dispoziţie şi ceea ce achiziţionează să poată să facă faţă", a evidenţiat Nicolae Ciucă.
Ministrul Apărării a subliniat că, încă de la început, MApN a fost instituţie de suport la întreg efortul care s-a făcut la nivel naţional pentru combaterea pandemiei COVID-19.
"La nivelul Guvernului există un sistem integrat în care se primesc toate solicitările: la nivel naţional, de la DSP-urile judeţene şi, de asemenea, analiza care se execută la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii. Toate aceste date coroborate cu instrumentele de răspuns care există pe plan local şi la nivel central duc la decizii ca cea pe care am luat-o ieri, şi anume am dat un ordin să activăm Spitalul Militar de la Sibiu, ca să poată să se ocupe de cazurile de COVID-19. De asemenea, să suplimentăm la Spitalul Militar din Iaşi, care era deja inclus în acest circuit şi să folosim studenţii de la Institutul de Medicină Militară în sprijinul DSP Bucureşti şi Târgu Mureş, precum şi în partea aceasta de sprijin clinic, cu studenţii din anii terminali, astfel încât să asigurăm continuitate şi, de asemenea, să sprijinim cu adevărat acolo unde este nevoie. În viitor vom continua în aceeaşi linie şi toate eforturile care se întreprind la nivel naţional nu sunt mai puţin importante faţă de ceea ce înseamnă agregarea tuturor instituţiilor care sunt implicate", a mai spus Ciucă, referitor la măsurile MApN pentru sprijinirea sistemului medical naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News