Data actualizării:
Data publicării:

Ciucă, memorandum pentru salariile profesorilor: Dascălii înţeleg apelul pe care-l fac pentru a înceta această grevă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă
Sursa foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba, astăzi, un memorandum prin care se angajează să ofere garanţii suplimentare privind salarizarea profesorilor debutanţi şi investiţiile în infrastructura din instituţiile de învăţământ.

Totodată, şeful Executivului şi-a exprimat convingerea că odată ce memorandumul va fi publicat în Monitorul Oficial dascălii vor înţelege angajamentul coaliţiei de guvernare şi vor lua decizia de a reveni la catedră.

"Astăzi, tocmai pentru a oferi garanţii suplimentare faţă de concretizarea măsurilor pe care le-am adoptat, vom aproba un memorandum în cadrul unei declaraţii pe care o vom aproba în Guvern şi o vom publica în Monitorul Oficial. Exact cu elementele de referinţă legate de prevederile salariale pentru debutanţii din Educaţie în grila de salarizare specifică noii legi a salarizării şi, desigur, celelalte măsuri care au fost prevăzute în interiorul memorandumului în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură din instituţiile de învăţământ ", a declarat Nicolae Ciucă, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.

"Dascălii înţeleg apelul pe care-l fac pentru a înceta această grevă"

El a menţionat şi faptul că şi-a asumat alături de liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, în numele PNL şi PSD, semnarea unui angajament politic pentru a oferi acele garanţii prin care să determine cadrele didactice şi celelalte categorii de personal din Educaţie să reia procesul de învăţământ, pentru a finaliza anul şcolar.

"Aici nu este vorba doar de relaţia dintre membrii sindicatelor şi Guvern, este vorba de impactul şi consecinţele acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra a milioane de părinţi, şi, cel mai important, asupra a sute de mii de copii care urmează să susţină Evaluarea naţională şi Bacalaureatul. Toate aceste chestiuni sunt convins că dascălii noştri le înţeleg şi înţeleg de asemenea apelul la încredere şi raţiune pe care-l fac de la masa Guvernului pentru a înceta această grevă şi a putea să finalizăm şi să închidem anul de învăţământ, concretizând tot ceea ce am discutat în documente oficiale care sunt absolut angajante pentru Guvernul României în respectarea angajamentelor pe care le avem faţă de sistemul de educaţie", a mai declarat Ciucă.

Premierul a reiterat şi faptul că Educaţia şi Sănătatea sunt priorităţi ale actualei coaliţii de guvernare. 

Vezi și: Greva profesorilor. Ciprian Zamfir, preşedintele UNSR: Salariile sunt foarte mici, dar elevii suferă cel mai mult. Statul ar trebui să se gândească / video 

Greva din educație. Mugur Ciuvică arată "singurul lucru bun" pe care l-a făcut Guvernul. Exemplul lui Macron cu legea pensiilor 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel