Data publicării:
Ciucă: „Le-am zis că într-o lună va începe războiul”. Motivul pentru care PSD s-a aliat cu PNL
Nicolae Ciucă a fost invitatul lui Victor Ciutacu, la Punctul Culminant.
Victor Ciutacu l-a întrebat pe președintele Senatului, Nicolae Ciucă, de ce s-a aliat cu PSD, având în vedere că mulți analiști nu au acordat prea multe șanse strategiei.
Nicolae Ciucă, președinte PNL și președinte al Senatului României, a răspuns:
„Această confruntare dintre partide e una normală, de aceea e democrație. În situații complicate, în situații în care nu lasă să se întrevadă o soluție, e absolut normal ca oamenii politici să se angajeze pe un drum care excede interesului politic al unui partid și să vedem interesul țării”, a spus invitatul emisiunii Punctul Culminant.
„Care e rațiunea existenței (Despre alianța PSD-PNL)? Mai ales după lupta istorică dintre cele două partide”, a mai întrebat Victor Ciutacu, la care Nicolae Ciucă a zis:
„Contextul internațional. Situația internă. Vă aduceți aminte că au existat niște serii de crize politice la nivel intern? Inclusiv la nivelul PNL s-a simțit nevoia unei schimbări în perioada respectivă, dar a unei schimbări responsabile, iar aceasta trebuia privită în ansamblu pe toată harta regională și europeană. Am avut puterea să ne asumăm o anticipare care prevedea ce urma să se întâmple în Ucraina.
În Ucraina urma să aibă loc invazia de către Rusia. Cunosc lideri cu care am rămas în legătură - lideri europeni importanți - care au zis că se joacă la descurajare sau că sunt doar amenințări din partea Rusiei.
Atunci, unuia dintre ei i-am zis „Într-o lună va începe războiul”. De atunci am rămas într-o relație bună. Mi-au zis că am avut cea mai bună evaluare. Din punct de vedere politic intern, am luat această decizie pentru că aveam nevoie de stabilitate politică.
Nu puteam gestiona de niciun fel criza energetică ce începuse atunci, criza de securitate, criza sanitară nu se terminase, iar toată lumea vorbea despre o criză economică ce s-a concretizat în inflație. Ca atare, uitându-ne și la aritmetica politică, nu aveam altă formulă de asigurare a unei majorități de luare a deciziilor. Asta era important: să luăm decizii politice, să luăm decizii la nivelul executivului care să fie sprijinite. În felul acesta am realizat alianța”, a răspuns Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News