Cîțu: ”Trebuie să ne hotărâm cu ce politici răspundem.” Efectele războiului asupra economiei din România
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Sursă foto: Gov.ro
Sursă foto: Gov.ro
Florin Cîțu, președintele Senatului, a vorbit despre cum va resimți economia României efectele războiului din Ucraina. 

Florin Cîțu a fost întrebat de modul în care economia țării noastre va fi afectată de războiul din Ucraina. 

”Acum este complicat să identifici exact care sunt șocurile. Putem să ne uităm pe criza umanitară, pentru că acolo vom semna costurile pentru buget, dar ne vom uita în viitor. Ideea este că deja existau probleme la nivel global și atunci, noi trebuia să luăm măsuri pentru acest șoc. Trebuie să ne hotărâm cu ce politici economice răspundem unui șoc energetic care deja începuse, pentru că până la urmă, aici se va vedea diferența.

Repet, ca să putem răspunde bine unui astfel de șoc energetic, ca să putem avea grijă și să-i putem ajuta pe acești oameni care sunt forțați de împrejurări și de această situație dificilă, să plece de acasă și să-și lase totul, noi, la rândul nostru, trebuie să avem o economie puternică. În acest moment trebuie să ne concentrăm și eu sper că Guvernul își folosește toate resursele, și asta am spus și astăzi și voi spune mereu în ședințele de coaliție, trebuie să folosim toate resursele pentru a avea o economie puternică. Dacă ne distragem atenția și ne uităm la altceva și uităm de economie, veți vedea că nu vom putea să gestionăm bine nici criza umanitară”, a spus Cîțu. 

Problemele din economie, o prioritate pentru Senat și Guvern

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a discutat cu premierul Ciucă despre problemele sectorului energetic. Întrebat de reporteri dacă a adus în discuție  legea privind securitatea și apărarea națională, Cîțu a negat, spunând că problemele din Energie au fost prioritare în discuție. 

”Nu am discutat despre acea lege, am discutat despre legea off shore, despre situația din Energie. Eu am prezentat, ca de fiecare dată, când spun că sunt trei mari priorități ale Guvernului în această perioadă.

În primul rând, starea economică. Dacă nu ai o economie economică, dacă nu gestionezi bine economia, degeaba încerci să ai și alte obiective pentru că nu le vei putea duce la îndeplinire și se leagă exact de ceea ce facem acum. Trebuie să ne concentrăm pentru ca economia să fie bine administrată. Eu am spus-o și repet, fără să arăt cu degetul sau să dau vina pe cineva, în primele două luni de zile, economia a fost administrată sub optimal”, a spus Florin Cîțu. Citește continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel