Cîţu: O ţară ca România trebuie să se împrumute!
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin două emisiuni de obligaţiuni cu scadenţe la 12 şi la 30 de ani, iar pentru scadenţa la 12 ani ţara a obţinut cel mai ieftin cost din istorie, a anunţat marţi ministrul Florin Cîţu. 

Potrivit acestuia, economiile la buget realizate prin cele două emisiuni au fost de 22 milioane de euro.

„O ţară ca România care are deficit bugetar trebuie să se împrumute. Vreau să vorbesc despre emisiunile de obligaţiuni din 21 ianuarie. Da. Ne-am împrumutat de pe pieţele internaţionale şi azi pot să vorbesc despre acest împrumut de 3 miliarde de euro, la 12 şi la 30 de ani. Partea bună este că la 12 ani ne-am împrumutat la cel mai redus cost din istorie, la 2%, şi la 30 de ani ne-am împrumutat cu 1,65 procente mai ieftin decât ce s-a împrumutat guvernul anul trecut.

Economiile la buget doar din aceste două emisiuni sunt împreună, şi informaţia este deja la comisia economică de la Senat, de 22 milioane de euro. Am împrumutat mai ieftin faţă de ce se împrumuta până acum', a precizat ministrul Finanţelor, marți, într-o conferinţă de presă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel