În cadrul întâlnirea premierului cu prefecţii şi cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, în sistem videoconferință, Florin Cîțu a vorbit și despre situația celor care au nunțile programate în curând, în zone care se apropie de 3 la mie.
Premierul a propus ca accesul la aceste evenimente să se facă cu certificatul verde.
'Sunt nunți programate în perioada următoare în zone în care deja se vede că ajungem la 3 la mie. Aș vrea să ne asigurăm că aceste nunți nu sunt anulate și aș vrea să folosim certificatul verde, dacă se poate. Oamenii nu pot să-și mai modifice data de la o săptămână la alta.', a spus Florin Cîțu.
Cîțu a subliniat că, 'pentru nunțile deja programate, în zone unde incidența crește, să folosim certificatul verde.'
Ulterior, premierul a precizat că vrea să vadă dacă, din punctul de vedere al reprezentanților direcțiilor de sănătate publică, propunerea sa poate reprezenta o soluție.
În timpul intervenției sale, lui Florin Cîțu i-a sunat telefonul.
VEZI ȘI: Restricții, începând de sâmbătă, în două localități, lângă București
Cîțu discută și despre ultimele pregătiri pentru deschiderea noului an şcolar
Elevii din 12 localități din România nu vor merge, de luni, la școală, din cauza ratei de infectare de peste 6 la mie. Este vorba de 2.400 de elevi, care reprezintă 1 la sută din totalul elevilor din România.
În perioada vacanței de vară, s-a depășit procentul de 15% elevi vaccinați și 61% angajați din sistemul de învățământ. Mai mult, în ultimele 10 zile s-au vaccinat 9.000 de elevi, iar prin comparație, în lunile iunie, iulie și august s-au vaccinat circa 8.000 de angajați din sistemul de educație.
Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site-ul DSP.
VEZI ȘI: Cum pot fi afectați copiii de începerea noului an școlar, în valul 4. Explicațiile psihologului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie