În contextul crizei umanitare apărute în urma cuceririi Afghanistanului de către talibani, mai multe țări din Uniunea Europeană au luat decizia de a primi refugiați afgani.
„Avem o discuție în CSAT săptămâna viitoare pentru a lua astfel de decizii. Pot să vă spun că avionul nostru va lua și alți cetățeni din Afghanistan”, a spus premierul Florin Cîțu în conferința de presă după ședința Biroului Politic Național al PNL.
Refugiați în Europa
În contextul problemelor din Afghanistan, Albania și Kosovo vor primi refugiați din zona de conflict. Analistul pe politică externă, Bogdan Chirieac, a vorbit despre ce presupune afluxul de migranți pentru Europa și România.
”În urma catastrofei din Afganistan, rămâne o pătură subțire de oameni care nu sunt neapărat de acord cu valorile occidentale, dar resping obscurantismul și violența fără seamă a talibanilor. Acești oameni au două posibilități. Ori fug, ori vor fi măcelăriți. În Afganistan vor avea loc cele mai mari atrocități din istoria omenirii, comparabil cu ce a săvârșit statul islamic în Iraq și Siria.
Acești refugiați, vorbim de sute de mii de persoane, trebuie integrați undeva, inclusiv în România vor veni. Deocamdată iată că vin în inima Europei, în Kosovo și în Albania, cu o singură mențiune: printre ei nu este exclus să se afle și talibani, talibani care vor avea și au ca ordin să săvârșească viitoarele atentate teroriste ce vor fi comandate dintr-un stat ce devine un stat terorist. Afganistanul, odată cu preluarea puterii de către talibani, devine un stat terorist.
Când vor avea loc aceste atentate, vom vedea cu toții. Problema nu este dacă vor avea loc, ci când vor avea loc. Probabil când va hotărî conducerea mujahedină de la palatul prezidențial din Kabul.
Cred că nu doar Albania și Kosovo vor primi refugiați afgani, ci și România va primi refugiați afgani”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac
16 români care erau blocaţi în Afganistan au fost evacuaţi cu avioanele Statelor Unite ale Americii şi ale Marii Britanii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european