Data actualizării:
Data publicării:

Cîțu, arestat în SUA. Cine a dat informația în spațiul public. Rareș Bogdan: Este din interiorul PNL

Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan

Rareș Bogdan a făcut noi precizări despre scandalul în care este implicat Florin Cîțu, după ce s-a descoperit că, acum 20 de ani, a stat două zile în închisoare, fiind prins băut la volan în SUA.

"Pot să spun doar un singur lucru. Ceea ce s-a întâmplat astăzi face parte din armele folosite în bătălia internă. Nu cred că sunt implicate forţe din afara partidului. Nu este ciuma roşie, nu este statul paralel, nu este duşmanul străin. Este din interior. Eu cred că nu vor reuşi să oprească traiectoria lui Florin Cîțu. După ceea ce s-a întâmplat astăzi, veţi vedea o reacţie inversă în interiorul PNL", a spus Rareș Bogdan, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

Vezi și: Cîțu, ÎNCHIS pentru că a condus băut în SUA. Rareș Bogdan: Nu e ales de noi să fie STAREȚ! Cineva vrea RĂZBOI total - UPDATE, reacții din PNL

"Este vorba de o faptă penală"

"Este vorba de o faptă penală. Din informațiile pe care mi le-ați prezentat, reiese că este vorba despre conducerea unui vehicul de o persoană aflată fie sub influența alcoolului, fie a vreunui drog, fie având o concentrație alcoolică de 0,08% sau mai mult. Conform informațiilor publice, reiese că fapta a fost săvârșită în data de 3 decembrie 2000. Poliția oprește o mașină aflată în circulație, pentru o nerespectare, cum ar fi un far stins, o nesemnalizare. În cazul opririi, se interoghează dacă s-a consumat alcool sau vreo altă substanță.

În mod normal, un ofițer de poliție reține persoana respectivă, pe o perioadă de 48 de ore, până se fixează un termen în fața unui judecător, pentru a se decide următorul pas. (...) A avut loc o perioadă de negociere între procuror și domnul prim-ministru și s-a ajuns la o înțelegere prin care se recunoaște vinovăția și în ședința avută pe validarea acordului cu procurorul, din 26 martie, judecătorul a decis condamnarea la două zile de închisoare, însă acestea s-au compensat cu timpul în care a fost reținut", a spus avocatul din SUA, Ruslan Bocancea, la Antena 3.

Ce spune Florin Cîțu

"Da, acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este „a misdemeanor”, este o contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, informează Agerpres.

Întrebat dacă el se afla la volan şi dacă preşedintele Klaus Iohannis şi liderul liberalilor, Ludovic Orban, au fost informaţi despre acest incident din SUA la momentul numirii sale ca ministru al Finanţelor şi, ulterior, premier, Cîţu a explicat: "Eu am condus, a fost o greşeală, repet, am condus, am plătit foarte scump, asta este, a trebuit să îmi vând şi maşina atunci, să merg un an de zile pe jos. A fost un eveniment acum 20 de ani de zile, vă daţi seama că nu este un eveniment cu care să te mândreşti, dar asta a fost. (...) Este o contravenţie, ştiţi că am mai plătit şi în România amenzi de circulaţie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel