Cîţu a anunţat subvenţionarea gigacaloriei, dar pune condiţii primarilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României
Premierul interimar Florin Cîţu a participat prin videoconferinţă la o şedinţă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, pentru găsirea unei soluţii privind subvenţia la gigacalorie. Acesta a anunţat că Guvernul va da bani pentru subvenţie, dar a pus şi condiţii. 

Florin Cîțu le-a spus primarilor că Guvernul va aloca, din Fondul de Urgenţă, bani pentru subvenţionarea gigacaloriei, dar i-a şi avertizat pe edili asupra condiţiilor şi principiilor în baza cărora vor fi alocaţi banii. 

"Am vrut să avem această discuţie pentru că este o situaţie specială. Indiferent de situaţia politică, trebuie să venim cu soluţii. Aş vrea să avem o discuţie foarte onestă şi transparentă despre nevoile clare. Aş vrea să împărţim nevoile în două, până la finalul anului acesta şi apoi până în luna aprilie. Pentru că o să facem aceste alocări împreună cu câteva alocări pentru Ministerul Sănătăţii. 

Ştiu că este o situaţie excepţională, dar aş vrea să profităm şi să discutăm şi despre un plan pe termen mediu şi lung. Acum vom rezolva problema asta punctuală, vom subvenţiona o parte din gigacalorie, vom vedea suma exactă, dar asta nu e o soluţie pentru termen lung, nu ajută dacă ne aflăm în acelaşi punct şi anul viitor. Aş vrea să ne gândim şi la un plan pe termen lung, să nu mai avem problema asta în doi-trei ani. Să vedem ce acte normative trebuie să treacă pentru ca dvs să puteţi investi, să nu mai ajungem aici. 

Referitor la sume, ca orizont de timp, ne vom mişca foarte repede. În această săptămână vom aloca o parte din sume şi de aceea vreau să discutăm exact. Sunt zone unde sunt nevoi mai mari, am văzut la Timişoara, la Iaşi, şi mai sunt câteva unde sunt sumele puţin mai mari. De aceea vreau să stabilim de ce facem această alocare. O facem pentru a susţine această subvenţie la gigacalorie, nu pentru amenzi, plăţi restante, etc. O facem pentru a vă ajuta să trecem peste această iarnă. Putem să discutăm cât să dăm pentru fiecare gospodărie, ca să fie echitabil. Variante sunt, dar vreau să agreăm principiile în baza cărora alocăm sumele, ca să nu fie discuţii privind sumele alocate unor UAT-uri", a declarat Florin Cîţu. 

Virgil Popescu: Românii nu vor plăti mai mult decât în decembrie 2020 pentru facturile la energie

Românii nu vor plăti mai mult decât în decembrie 2020 pentru facturile la energie datorită plafonării preţului şi a schemei de compensare a facturilor, a anunţat ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu.

Reacţia ministrului vine după ce Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţurilor la energie, stabilind pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici, IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, spitale, unităţile de învăţământ, de cult, ONG-uri.VEZI CONTINUAREA AICI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel