Cîțu, reacție la estimările Consiliului Fiscal despre deficitul bugetar: Accept provocarea
Florin Cîţu reacţionează după ce Consiliul Fiscal a estimat un nivel al deficitului bugetar cuprins între 4,6 și 4,8% din PIB.
„Accept provocarea!”, a spus ministrul Finanțelor Florin Cîțu, ca reacție la opinia Consiliului Fiscal de săptămâna trecută, cînd, într-o analiză asupra legii bugetului, a estimat un nivel al deficitului bugetar cuprins între 4,6 și 4,8% din PIB.
Ministrul a spus, la Digi 24, că în proiectul de buget au fost estimate venituri conervatoare și că va monitoriza execuția bugetară, astfel încât să respecte ținta de deficit de 3,6% din PIB, petru că în caz contrar va fi afectată încrederea investitorilor. Minstrul spune că bugetul include și creșterea pensiilor dein toamnă și majorarea salariilor bugetarilor de la 1 februarie, respingînd posibilitatea aplicarii eșalonate a legii pensiilor. Ministrul a spus că nu vor fi luați bani de la investiții pentru plata pensiilor sau salariilor, potrivit Mediafax.
Câţi bani sunt prevăzuţi pentru investiţii
Bugetul prevede 50 de miliarde de lei pentru investiții și a anticipat începrerea lucrărilor la trei proiecte mari de infrastructură - autostrada Sibiu - Pitești, autostada Unirii și Autostrada Comarnic - Brașov. „În bugetele anterioare au fost proiecte care nu s-au făcut niciodată. Voi controla unde au ajuns banii”, a spus ministrul.
Ce a transmis Consiliul Fiscal
Consiliul Fiscal estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 – 4,8% din PIB, anticipând o creștere a indicatorului la peste 6% din PIB în 2021 și peste 7% în 2022, conform unei opinii asupra legii bugetului de stat și legii bugetului de asigurări sociale.
„Considerând informațiile disponibile în acest moment, Consiliul Fiscal estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 – 4,8% din PIB. Ecartul față de ținta de 3,6% din proiectul de buget provine din: i) 0,45 pp din PIB din deteriorarea peste așteptări probabilă a execuției bugetare aferente anului 2019, care reprezintă punctul de plecare în construcțiile bugetare subsecvente; ii) 0,5 pp din modificarea taxelor și impozitelor ulterior adoptării proiectului de buget pentru 2020; iii) 0,15 pp în ipoteza unei proiecții macroeconomice mai plauzibile (prudente). Instituția apreciază că sunt necesare măsuri suplimentare privind veniturile și cheltuielile bugetare pentru a se asigura convergența cu ținta de deficit propusă pentru anul curent”, arată documentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News