Circulația feroviară, oprită între București Nord și Videle. Un tren de marfă s-a defectat și ocupă singurul fir de cale ferată funcțional
Traficul feroviar între București Nord - Videle este blocat din cauza unui tren de marfă defect, care ocupă firul II. Celălalt fir este închis pentru lucrări.
Traficul feroviar este oprit pe intervalul București Nord - Videle, din cauza defectării unui tren privat de marfă, aparținând GFR, între stațiile Vadu Lat - Zăvesteni, pe firul II, a transmis Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, într-un comunicat de presă.
Potrivit respectivului comunicat, ”trenul de marfă defect, cu 25 de vagoane goale în compunere, aparține operatorului privat GFR și efectua un transport pe relația Brazi – Giurgiu Nord, defecțiunea la locomotivă fiind înregistrată în jurul orei 16:15, pe firul II, între stațiile Vadu Lat și Zăvestreni, firul I fiind închis pentru lucrări”.
Astfel, până la sosirea locomotivei de ajutor din Grădinari, necesară pentru retragerea garniturii de marfă din linia curentă, trenurile de călători vor fi oprite temporar în stațiile adiacente intervalului Vadu Lat - Zăvestreni.
La această oră un singur tren este programat să treacă prin zonă, IR 1835, care circulă în relația București Nord - Teiuș, cu plecarea la 15.27 din Capitală, și care staționează în Vadu Lat.
”Estimăm finalizarea operațiunii de retragere a garniturii defecte de marfă și redeschiderea liniei în circa 40 de minute.
CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile care vor staționa temporar și îi asigură că personalul feroviar al SRCF București va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă pentru retragerea garniturii defecte în condiții de siguranță, astfel încât reînscrierea în circulație a trenurilor de călători să se realizeze în cel mai scurt timp”, au mai transmis reprezentanții CFR SA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News