Circulaţia autovehiculelor de peste 7,5 tone, restricţionată pe mai multe sectoare de drum din 15 judeţe
Circulaţia autovehiculelor de peste 7,5 tone va fi restricţionată miercuri între orele 12:00 şi 20:00 pe mai multe sectoare de drum, din 15 judeţe, vizate de avertizări de caniculă.
Este vorba despre Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi.
Sunt exceptate anumite categorii de transporturi, precum cele de persoane, animale vii şi produse perisabile sau vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transmite Rador.
2022, cel mai secetos an din istorie, de când se fac măsurători. Mateescu, ANM: Valul de căldură ţine până pe 15 august. Urmează nopţi tropicale
Zile de foc în România! Avem în termometre temperaturi extreme pentru, cel puţin, încă două săptămâni.
În intervalul 27, 28 şi 29 iulie, valul de căldură se va menține în special în jumătatea de sud a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade. Încă din weekend a intrat în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură în intensificare şi disconfort termic accentuat, valabil pentru zone din 10 judeţe, cod care se prelungeşte până pe 29 iulie.
Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a emis un avertisment, în direct la Digi24, cu privire la perioada imediat următoare, pentru care codul de caniculă rămâne încă valabil: "Zilele acestea, temperaturile resimţite au depăşit 40+42 de grade, având în vedere şi gradul mare de umezeală, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat pe fondul masei de aer rece care a determinat şi aversele torenţiale la nivel local. Şi mâine, 27 iulie, Oltenia şi Muntenia rămân sub incidenţa avertismentului codului portocaliu, pentru că ne aşteptăm să înregistrăm valori de temperaturi de 37 până la 40 de grade iar pentru Bucureşti 39-40 de grade. Vom avea, din nou, nopţi tropicale, cu accentuare de la o zi la alta. Vom avea, însă, şi instabilitate atmosferică, temporar accentuată. Pe parcursul zilei de miercuri, 27 iulie, local în zonele de munte şi în zona centrală a ţării, mâine noapte spre joi, în partea de sud şi sud-est a ţării, există posibilitatea să înregistrăm averse torenţiale de vijelii, izolat de grindină şi descărcări electrice. În partea de vest/nord-vest a ţării am atins recordurile absolute. În acelaşi timp, în zilele în care am avut emis codul roşu şi codul portocaliu am înregistrat foarte multe recorduri la un număr semnificativ de staţii, mai exact 68 de staţii, ca fiind cele mai ridicate valori de temperaturi maxime zilnice iar la 16 staţii am avut chiar recorduri lunare."
Arşiţă peste România
"Până în data de 29 iulie rămâne în vigoare avertizarea de cod portocaliu pentru că, în continuare, în jumătatea sudică a ţării valorile de temperaturi maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic rămâne unul accentuat. De la 32 de grade este pragul de stres termic la care culturile sunt afectate şi astfel se accentuează gradul de secetă pedologică în agricultură. Suntem sub cupolă de căldură, o cupolă de aer fierbinte care staţionează aproape în întreaga ţară, mai ales în zonele de câmpie. Este un nou record de secetă extremă, mai ales din perspectiva lipsei de precipitaţii. La acest moment, anul agricol curent este pe primul loc ca fiind cel mai secetos an din istoria măsurătorilor meteorologice" a mai spus Mateescu.
Judeţele avertizate de meteorologi, în totalitate, pentru următoarele două zile sunt: Arad, Bihor, Satu Mare, Timiş, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, iar parţial: Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. În Bucureşti, valul de căldură se va intensifica iar după-amiaza se vor înregistra valori termice de 35 – 39 de grade celsius, în timp ce noaptea nu vor coborî sub 18 – 21 de grade Celsius şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News