CIRC în Parlamentul de la Chișinău. Socialiștii au votat preluarea SIS-ului din subordinea președintelui
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Deputații din Parlamentul de la Chișinău s-au întrunit joi, 3 decembrie, în ședință plenară. În tot acest timp, în centrul Chișinăului se desfășoară un protest masiv împotriva lui Igor Dodon și intențiilor pe care le are Partidul Socialiștilor.

Înconjurat de socialiști, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele PSRM, conduce ședința Parlamentului de la Chișinău, iar Proiectul de lege privind preluarea SIS-ului din subordinea președintelui este votat în două lecturi. Niciun proiect nu este prezentat și nici examinat, toate documentele sunt doar supuse votului și aprobate de PSRM și Partidul Șor.

În tot acest timp, deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au anunțat că, dacă va fi necesar, vor împiedica aprobarea acestora, blocând tribuna centrală a Parlamentului.

Totodată, în urmă cu puțin timp au fost auzite fluierături și au existat îmbrânceli în Parlament. Ministrul Finanțelor a fost huiduit de opoziție în timp ce a început să prezinte politica bugetar fiscală: „Terminați chestia asta”. În replică, socialiștii au anunțat pauză.

După pauza anunțată în plen, atunci când opoziția a blocat tribuna, deputații au revenit în ședință, însă nu pentru mult timp. În timp ce deputații Platformei DA și PAS au continuat să blocheze tribuna centrală a Parlamentului, vicepreședintele socialist Vlad Batrâncea a propus examinarea celor trei proiecte ale bugetelor anuale elaborate de Guvern, informează Ziarul de Gardă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel