Cipru: Ministrul justiţiei a demisionat după scandalul crimelor în serie
Ministrul cipriot al justiţiei, Ionas Nicolaou, a demisionat joi, în contextul scandalului public provocat de modul în care poliţia a anchetat dispariţia unor femei din alte ţări, victime ale unui presupus ucigaş în serie neprins timp de aproape trei ani, transmite Reuters.
În ultimele trei săptămâni au fost găsite cadavrele a trei femei, aruncate în trei locuri la vest de capitala Nicosia. Anchetele sunt în curs în alte trei cazuri de dispariţie, inclusiv două fete în vârstă de şase, respectiv opt ani.
Un ofiţer în vârstă de 35 de ani a fost arestat şi potrivit poliţiei a recunoscut în total şapte crime, după ce a luat legătura cu femeile pe un site de întâlniri.
"L-am informat pe preşedintele republicii că demisionez din motive de sensibilitate politică", a declarat Nicolaou presei, după ce a fost primit de şeful statului, Nicos Anastasiades. Ministrul a precizat că demisia a fost acceptată.
Autoritățile din Cipru, criticate
Autorităţile cipriote au fost criticate pentru că nu au anchetat riguros de la început informaţiile privind dispariţiile unor femei. Primele despre care se presupune că au fost victimele criminalului în serie sunt două românce, mamă şi fiică, dispărute în septembrie 2016, iar ultima - o filipineză - în august 2018.
Poliţia susţine că va ancheta toate presupusele neajunsuri în aceste dosare.
Vezi și: Legiștii au confirmat. Românca ucisă de criminalul în serie din Cipru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News