„Cartea ministrului L.N. Bode este la Biblioteca Naţională a României, n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor. Am dispus, în mod excepţional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărţi, din care un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziţia publicului. În mod normal, potrivit fluxului de lucru, cartea ar fi fost prelucrată în următoarele 6 - 8 săptămâni”, a scris Cioroianu, pe Facebook. El a adăugat că, din cele şapte exemplare, patru vor pleca, după prelucrare, la Biblioteca Academiei din Bucureşti, la BCU Cluj, BCU Iaşi şi BCU Timişoara. „Cele trei exemplare rămase la BNaR, din orice carte, se împart astfel: un exemplar intră în Depozitul legal intangibil, un exemplar este disponibil la raft, un exemplar este destinat schimbului cu alte biblioteci. În fiecare lună, la BNaR ajung (repet: lunar) între 1.800 - 2.500 de titluri de carte, fiecare în câte şapte exemplare, plus câteva sute de cursuri, plus cca 2.000 - 2.500 de periodice. Este de la sine înţeles că prelucrarea lor şi transportul în ţară sunt foarte cronofage”, a explicat Adrian Cioroianu.
Potrivit acestuia, Biblioteca Naţională este „doar păstrătoarea cărţilor şi nu are nici o atribuţie de verificare, validare sau control”.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a respins, pe 6 octombrie, afirmaţiile din spaţiul public conform cărora teza sa de doctorat ar fi „secretizată” şi a spus că ea este disponibilă pentru consultare la Biblioteca UBB din Cluj şi la Biblioteca Naţională a României. De asemenea, Lucian Bode a mai spus, la Digi 24, că îi va da în judecată pe toţi cei care îl vor mai acuza că şi-a secretizat teza. „Toţi cei care mă vor acuza, de acum înainte, că am secretizat teza de doctorat, cu toţi mă voi întâlni în instanţă. Prea mult şi-au bătut joc de munca mea şi de ceea ce ei numesc ascunderea tezei, că n-au putut s-o citească. Au citit-o de nu mai are coperţi şi jurnaliştii şi nu numai”, a susţinut ministrul.
Citește și...
Aderarea la Schengen, un obiectiv important pentru România. Bode: Nu este loc de interese sau ambiţii personale
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv foarte important pentru România şi că nu există „nicio justificare raţională şi obiectivă pentru care această decizie să nu fie adoptată în cel mai scurt timp".
Lucian Bode a menţionat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a abordat acest subiect în cadrul întrevederii pe care am avut-o, luni, cu liderii coaliţiei de guvernare şi cu europarlamentarii români, cărora le-a prezentat stadiul procesului de aderare a României la Schengen, precum şi paşii ce trebuie făcuţi în perioada următoare.
„Ne dorim eliminarea oricăror fragmentări în interiorul spaţiului de liberă circulaţie şi ne aşteptăm la o abordare principială şi corectă din partea tuturor partenerilor noştri europeni. Ultimul pas pentru aderarea efectivă la spaţiul Schengen este adoptarea Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen, sens în care este necesară unanimitate de voturi în Consiliul Uniunii Europene", a scris ministrul Lucian Bode.
Acesta a subliniat că este foarte important ca în această perioadă "toate forţele politice responsabile să susţină pe deplin atingerea acestui obiectiv".
„Aderarea la Schengen este un obiectiv de ţară şi nu este loc de interese sau ambiţii personale. Coordonarea eforturilor noastre este la fel de importantă, mai ales că vom demara în scurt timp o campanie politică şi diplomatică fără precedent la nivel european, iar rolul europarlamentarilor români va fi substanţial în acest sens. Aderarea României la Schengen este justificată nu numai de acţiunile noastre din ultima perioadă, ci de toate eforturile pe care România a continuat să le facă în toţi aceşti ani de la momentul la care i-a fost confirmată îndeplinirea criteriilor de aderare la Schengen şi până în prezent", a punctat Lucian Bode.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA