Data actualizării:
Data publicării:

Cioloş, prima reacţie după ce Cîţu a anunţat decizia PNL

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Dacian Cioloș a avut prima reacție după anunțul lui Florin Cîțu.

"Din momentul în care am făcut o propunere de prim-ministru, USR a avut un singur obiectiv, acela de a forma cât mai repede un Guvern cu puteri depline care să ofere soluții pentru combaterea pandemiei, pentru rezolvarea crizei prețurilor energiei și pentru reformele din PNRR.

În acest sens, am propus să refacem Coaliția cu PNL și UDMR plecând de la un program pe care l-am propus cu soluții concrete legate de prețurile la energie, pentru combaterea pandemiei și PNRR. Din păcate, am constatat și astăzi că PNL refuză deocamdată o negociere cu premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis și nu pot să fac decât un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, pentru că România are nevoie de un Guvern.

Eu sper să putem găsi soluția. USR este în continuare determinat și eu, ca premier desemnat, rămân determinat să propun, până la începutul săptămânii viitoare un Guvern în Parlament, pentru că acolo în Parlament se vede dacă există sau nu o susținere pentru un Guvern", a declarat Dacian Cioloș.

PNL a decis să nu susţină Guvernul Cioloş

Florin Cîțu, președintele PNL și premierul demis prin moțiune, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că responsabilitatea formării unui nou Guvern îi revine USR PLUS. Totodată, Cîțu a spus că USR ar trebui să caute sprijin la PSD și AUR, celelalte două partide care au votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de el.

"Cum știți foarte bine, Guvernul PNL condus de Florin Cîțu a fost demis în Parlament prin moțiune de cenzură. USR este parte a unei majorități parlamentare alături de PSD și AUR, în favoarea moțiunii oferindu-se 281 de voturi. Votul pentru moțiune este unul politic și arată că o majoritate formată din PSD, USR și AUR s-au unit în jurul unor valori, principii, obiective. Primul demers al majorității a fost sancționarea unui Guvern cu rezultate foarte bune. Votul politic al USR pentru susținerea moțiunii PSD a însemnat ruperea coaliției de guvernare, rezultate după alegerile parlamentare din decembrie 2020. Votul USR a fost definitoriu în demiterea Guvernului. Astăzi, răspunderea politică în fața românilor pentru momentul ales pentru demiterea unui Guvern revine în principal USR și aliaților USR, PSD și AUR.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat astăzi, în exclusivitate pentru DC NEWS,că în cazul în care USR nu va putea să se înțeleagă cu PNL în privința viitoare guvernări, aceștia sunt pregătiți să trimită la vot săptămâna viitoare o variantă de guvern. 

„Dacă negocierile pentru refacerea coaliției eșuează, mergem înainte, cum am mai spus și domnul Danian Cioloș o să propună un guvern cu care o să venim la începutul săptămânii viitoare în fața Parlamentului.”, a spus Ionuț Moșteanu, invitatul analistului politic Bogdan Chirieac la Interviurile DC NEWS. Vezi mai mult AICI.

Întâlnirea dintre liderii PNL, USR, UDMR s-a ANULAT

 

A doua rundă de întâlniri între Dacian Cioloș și liderii PNL și UDMR a fost anulată, scrie Mediafax. Reprezentanții USR anunță că s-a anulat întâlnirea între Dacian Cioloș și liderii PNL și UDMR.

Vineri după-amiază, urmează declarații de presă la sediul USR. Decizia vine după ce liberalii au decis să nu susțină în Parlament un guvern condus de Dacian Cioloș.

Președintele PNL Florin Cîțu a spus că USR a rupt coaliția votând moțiunea de cenzură. Dacă Cioloș nu va face altă majoritate, PNL va demara noi negocieri cu toate partidele, excluzând, însă, AUR.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel