Data publicării:
Cioloş anunță obiectivul Plus, după alegerile europarlamentare
Dacian Cioloş a declarat că europarlamentarele nu reprezintă doar alegerea unor persoane care să reprezinte ţara în PE, ci 'un referendum al românilor'.
Aflat la Galaţi, preşedintele PLUS, a mai spus că votul ce va fi dat la europarlamentare poate fi exprimarea dorinţei românilor pentru continuarea mersului ţării 'într-o direcţie democratică' sau dimpotrivă. Cioloş a susţinut că Alianţa USR-PLUS va obţine un rezultat 'foarte bun' la alegerile europarlamentare. Totodată, el şi-a exprimat speranţa ca după alegerile parlamentare să obţină majoritatea în Parlament, pentru a modifica Constituţia.
'Ne concentrăm pe alegerile europarlamentare unde vrem să obţinem un rezultat foarte bun, pentru că fiind primele alegeri în care românii se vor exprima din 2016 încoace, din punctul nostru de vedere, aceste alegeri înseamnă mai mult decât a trimite nişte europarlamentari în Parlamentul European, noi le considerăm ca un fel de referendum al românilor. Dacă românii vor ca România să meargă în continuare într-o direcţie democratică de stat de drept, apărătoare şi care să aplice valorile europene sau vrem în continuare o Românie condusă de oameni cu interese personale, care sunt gata să folosească instituţiile statului pentru a-şi acoperi interesele personale de oameni corupţi, pentru care nu este nicio problemă să fii urmărit penal şi să continui să conduci statul sau să vii cu tot felul de abordări populiste, să creşti pensiile şi salariile cu bani din împrumuturi luate din străinătate', a afirmat Cioloş.
Prea devreme să dăm cifre
Potrivit acestuia, Alianţa USR-PLUS reprezintă 'o adevărată alternativă politică' nu doar împotriva cuiva, ci pentru a oferi un proiect de dezvoltare României pe termen lung. 'Un rezultat foarte bun, este prea devreme să dăm cifre, obiectivul nostru ar fi ca, după aceste alegeri, să fim, dacă nu prima, a doua forţă politică a ţării', a adăugat Cioloş.
El participă, sâmbătă, la Galaţi, la prima Conferinţă Regională PLUS pe zona de sud-est, în cadrul căreia se dă startul organizării în teritoriu prin înfiinţarea de comunităţi locale, având în vedere că, în prezent, partidul este structurat în grupuri de iniţiativă judeţene care au în atribuţii pregătirea alegerilor, extinderea în teritoriu şi o bună conlucrare în interiorul alianţei cu USR. La conferinţă participă aproximativ 300 de membri PLUS din judeţele Tulcea, Vrancea, Galaţi, Brăila, Buzău şi Constanţa.
Citește și: Dragnea, discurs DISTRUGĂTOR pentru Iohannis. Chirieac, reacție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News