Cioloș pleacă din țară. Unde va fi premierul și de ce
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Premierul Dacian Cioloș va pleca din țară joi și vineri. 

Premierul efectuează o vizită la Paris, în cadrul căreia va participa la o reuniunea specială dedicată României, prezidată de secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, în cadrul Consiliului OCDE.

"Participarea la această reuniune se înscrie în obiectivul de etapă al României stabilit de Guvern în luna februarie a.c. privind crearea premiselor favorabile pentru luarea în considerare a candidaturii ţării noastre în cursul viitorului exerciţiu de lărgire a OCDE", potrivit unui comunicat al Guvernului.

"La nivel bilateral, vizita marchează interesul părţilor română şi franceză pentru un dialog aprofundat şi pentru trecerea Parteneriatului strategic bilateral într-o nouă etapă de dezvoltare, reflectată în noua Foaie de Parcurs, care va fi semnată de premierii Dacian Cioloş şi Manuel Valls la 10 iunie", se spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel