"Eu vreau să fiu cu sufletul împăcat că acum, nu mâine sau poimâine, acum fac tot ce ţine de mine, ca să simt că pot să las ceva. Şi dacă avem impresia că am pierdut timpul, că am pierdut anii trecuţi, pentru că nu s-a întâmplat în ţară aşa cum am fi vrut noi să se întâmple, atunci îmi pun problema măcar de acum înainte să fac eu aşa cum aş fi vrut să fie înainte şi nu s-a întâmplat, pentru că nu a făcut nimeni.
Deci, de asta am acceptat să intru la guvernare în 2015 şi să nu mă duc să îmi văd de alte lucruri unde puteam să îmi valorific competenţele. Şi de asta am acceptat ca acum să îmi pun între paranteze activitatea profesională, nu pentru că sunt şomer de lux, cum spun alţii şi că nu îmi găsesc de lucru şi atunci m-am aflat în treabă ca să fac o platformă, ci întrucât consider că asta e modalitatea mea să mă împac cu propria-mi conştiinţă, că nu consider că este ultimul moment. Nu consider nici că este prea târziu. Dar consider că nu mai are rost să mai aştept", a afirmat Dacian Cioloş.
Acesta a discutat despre problemele sibienilor cu aproape o sută de oameni, în cadrul unei dezbateri organizate de Platforma România 100.
Cioloş le-a spus celor prezenţi că românii şi-au schimbat individual mentalitatea, dar că este timpul să nu mai fie ancoraţi în trecut, ci să se gândească mai optimist la viitor şi să propună soluţii ca să o ducă mai bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”