”Legat de dl Soros, eu nu îl cunosc pe acest domn. Sigur, am auzit în presă de dânsul şi am citit despre dânsul. N-am avut niciodată de-a face cu dânsul, în schimb am văzut că şi fostul premier Ponta şi alţi miniştri din Cabinetul Ponta s-au fotografiat cu domnul Soros, s-au întâlnit de mai multe ori. Nu ştiu ce au discutat cu dânsul atunci, dar (...) tot ei sunt cei care vin acum şi încearcă să arunce această imagine negativă asupra acestui Guvern. Faptul că sunt oameni în acest Guvern care vin din societatea civilă şi care ani de zile au demonstrat că, în multe domenii, organizaţii neguvernamentale au fost mai eficiente decât instituţii ale statului şi faptul că aceşti oameni, odată veniţi în Guvern, au lucrat ca să eficientizeze instituţiile statului, nu ştiu dacă asta înseamnă să fii vândut străinilor. (...) Dacă un Guvern care să aibă credibilitate în exterior şi să poată să negocieze pentru România eliminarea vizelor pentru Canada, (...) dacă asta înseamnă să fii vândut străinilor şi dacă a fi patriot înseamnă să ţii lumea în sărăcie ani de zile prin modul în care guvernezi, asta îi las pe români să judece”, a declarat premierul Dacian Cioloș, la Adevărul Live.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video