Cioloș, ”Guvernul meu”. Ghiță: Ponta era propus spre tăiere
Sebastian Ghiță a vorbit în interviul acordat lui Ion Cristoiu despre ”Guvernul Cioloș” sau ”Guvernul meu” și momentul în care a cedat Victor Ponta.
„Dacă vă aduceți aminte PSD și Ponta jucau destul de abil politic. Televiziunile și presa liberă reușeau să pună toate aceste lucruri într-o lumină bună, contracarau cealaltă parte a presei care făcea propagandă neagră de dimineața până seara.
Ponta nu îi asculta. Probabil președintele pe de o parte, Coldea pe de o parte, alții pe de altă parte, își doreau postul de premier. Sunt mulți bani și multă putere acolo. Cred că unii îl doreau premier pe Dâncu, Dragnea se dorea pe el, Iohannis ați văzut îl dorea așa cum voia Ambasada pe Cioloș. Fiecare avea jocul lui. Din acel joc, s-a întâmplat ce s-a întâmplat în anul acela.
Încă din martie slujitorii mici de la DNA Ploiești îmi dăduse control judiciar să nu mai pot vorbi cu Ponta. Îmi pare rău că nu am fost lângă el să-l ajut cu ce experiență mai avea. Cer e că Ponta singur, influențat în diverse feluri, bune sau rele, de Gabi Oprea, de Dragnea, de alții, pur și simplu a hotărât să cedeze. Era propus spre tăiere cu mult timp înainte. I-a întârziat, dacă mă întrebați, Ponta a jucat foarte abil politic. Cedarea de guvern pentru un an a însemnat o capcană”, a precizat Ghiță.
Întrebat dacă Florian Coldea l-ar fi vrut pe Dâncu sau pe Ciloș, Ghiță a răspuns: „Cred că domnul Coldea și domnul Dâncu au o relație foarte bună, sunt foarte buni prieteni”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News