Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, dar că a observat în ultima vreme o schimbare de atitudine la nivelul instituţiilor statului.
Precizările au fost făcute în contextul în care proiectul de lege pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea prevede impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate.
'Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea. Nu este singura măsură (impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate, n.r.). Sunt foarte multe măsuri pe combaterea evaziunii. Şi am văzut, în presă, în ultimul timp, că nu se mai joacă nimeni - instituţiile statului, Ministerul de Interne - a început nimeni să nu se mai joace în ceea ce priveşte drogurile şi evaziunea fiscală. Cred că e un început corect', a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă. În contextul grevei de la CFR, Ciolacu a subliniat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă presupune nu doar obţinerea de fonduri europene, ci şi reforme şi reorganizări.
'Am intrat într-o zonă de construcţie, împreună şi cu liderii şi cu responsabilii, atât de la CFR Călători, cât şi de la CFR SA. Spunea domnul ministru al Transporturilor de 1.300 de garnituri din fonduri europene. Aici greşim noi şi nu spunem, mereu, de unde este această sursă. Toate aceste investiţii sunt din fonduri europene. Din PNRR. Dar PNRR nu înseamnă numai bani. Înseamnă şi reforme. Iar discuţiile pe care le avem împreună, asumate, şi cu liderii de sindicat şi cu toată lumea - trebuie să vină şi măririle de salarii la pachet cu reforme şi cu reorganizări. Asta e calea corectă pe care trebuie să o urmăm', a precizat premierul, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Sunt ultimele informații din TAROM: Mesajul primit de toți angajații, în această seară. Ce s-a discutat cu directorul despre salarii
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară
- Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului